Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către participanţilor la cursul despre forul intern
joi, 11 martie 2010

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă întâlnesc şi să adresez bun-venit fiecăruia dintre voi, cu ocazia cursului anual despre forul intern, organizat de Penitenţiaria Apostolică. Îl salut cordial pe mons. Fortunato Baldelli, care, pentru prima dată, ca Poenitentiarius Maior, a condus sesiunile voastre de studiu şi-i mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Cu el îl salut pe mons. Gianfranco Girotti, Regent, personalul de la Penitenţiarie şi pe voi toţi care, cu participarea la această iniţiativă, manifestaţi exigenţa puternică de a aprofunda o tematică esenţială pentru slujirea şi viaţa preoţilor.

Cursul vostru se situează, în mod providenţial, în Anul Sfintei Preoţii, pe care l-am stabilit pentru aniversarea a 150 de ani de la naşterea pentru cer a sfântului Ioan Maria Vianney, care a exercitat în mod eroic şi rodnic slujirea Reconcilierii. Aşa cum am afirmat în Scrisoarea de convocare: “Noi, toţi preoţii, ar trebui să simţim că ne privesc personal acele cuvinte pe care el le punea pe buzele lui Cristos: «Le voi da slujitorilor mei misiunea de a le vesti păcătoşilor că sunt gata mereu să-i primesc, că milostivirea mea este infinită». De la sfântul paroh de Ars noi, preoţii, putem învăţa nu numai o încredere inepuizabilă în sacramentul Pocăinţei, care să ne facă să-l repunem în centrul preocupărilor noastre pastorale, ci şi metoda «dialogului mântuirii» care trebuie să se desfăşoare în el”. Unde se înfig rădăcinile eroicităţii şi rodniciei, cu care sfântul Ioan Maria Vianney a trăit propria slujire de confesor? Înainte de toate într-o intensă dimensiune penitenţială personală. Conştiinţa limitei proprii şi necesitatea de a recurge la milostivirea divină pentru a cere iertare, pentru a converti inima şi pentru a fi susţinuţi în drumul de sfinţenie, sunt fundamentale în viaţa preotului: numai cel care cel dintâi a experimentat măreţia ei poate să fie vestitor şi administrator convins al milostivirii lui Dumnezeu. Fiecare preot devine slujitor al Pocăinţei prin configurarea ontologică cu Cristos, marele şi veşnicul preot, care reconciliază omenirea cu Tatăl; totuşi, fidelitatea în administrarea sacramentului Reconcilierii este încredinţată responsabilităţii preotului.

Trăim într-un context cultural marcat de mentalitatea hedonistă şi relativistă, care tinde să-l şteargă pe Dumnezeu din orizontul vieţii, nu favorizează dobândirea unui cadru clar de valori de referinţă şi nu ajută la discernerea binelui de rău şi la formarea unui corect simţ al păcatului. Această situaţie face şi mai urgentă slujirea de administratori ai milostivirii divine. De fapt, nu trebuie să uităm că există un fel de cerc vicios între slăbirea experienţei lui Dumnezeu şi pierderea simţului păcatului. Totuşi, dacă privim la contextul cultural în care a trăit sfântul Ioan Maria Vianney, vedem că, prin diferite aspecte, nu era aşa de neasemănător de al nostru. De fapt, şi în timpul lui exista o mentalitate ostilă credinţei, exprimată de forţe care încercau chiar să împiedice exercitarea slujirii. În aceste circumstanţe, sfântul Paroh de Ars a făcut “din biserică o casă a lui”, pentru a-i conduce pe oameni la Dumnezeu. El a trăit cu radicalitate spiritul de rugăciuni, raportul personal şi intim cu Cristos, celebrarea sfintei Liturghii, Adoraţia euharistică şi sărăcia evanghelică, apărând pentru contemporanii săi ca un semn aşa de evident al prezenţei lui Dumnezeu, încât a făcut ca mulţi penitenţi să se apropie de confesionalul lui. În condiţiile de libertate în care este posibilă astăzi exercitarea slujirii sacerdotale, este necesar ca preoţii să trăiască în “mod înalt” propriul răspuns la vocaţie, pentru că numai acela care devine în fiecare zi prezenţă vie şi clară a Domnului poate să trezească în credincioşi simţul păcatului, să dea curaj şi să facă să se nască dorinţa după iertarea lui Dumnezeu.

Iubiţi confraţi, este necesar să ne întoarcem la confesional, ca locul în care să celebrăm sacramentul Reconcilierii, dar şi ca loc în care “să locuim” mai des, pentru ca credinciosul să poată găsi milostivire, sfat şi întărire, să se simtă iubit şi înţeles de Dumnezeu şi să experimenteze prezenţa milostivirii divine, alături de prezenţa reală în Euharistie. “Criza” sacramentului Pocăinţei, despre care se vorbeşte des, îi interpelează înainte de toate pe preoţi şi marea lor responsabilitate de a educa poporul lui Dumnezeu la exigenţele radicale ale evangheliei. Îndeosebi le cere lor să se dedice în mod generos ascultării spovezilor sacramentale; să conducă turma cu curaj, pentru ca să nu se conformeze mentalităţii acestei lumi (cf. Rom 12,2), ci să ştie să facă alegeri chiar împotriva curentului, evitând acomodări sau compromisuri. Pentru aceasta este important ca preotul să aibă o permanentă tensiune ascetică, hrănită de comuniunea cu Dumnezeu, şi să se dedice unei actualizări constante prin studierea teologiei morale şi a ştiinţelor umane.

Sfântul Ioan Maria Vianney ştia să instaureze cu penitenţii un adevărat “dialog de mântuire”, arătând frumuseţea şi măreţia bunătăţii Domnului şi trezind acea dorinţă de Dumnezeu şi de cer, de care sfinţii sunt primii purtători. El afirma: “Bunul Dumnezeu ştie totul. Mai înainte ca voi să vă spovediţi, ştie deja că veţi mai păcătui şi totuşi vă iartă. Cât de mare este iubirea Dumnezeului nostru, care merge până acolo încât să uite în mod voluntar viitorul, numai să ne ierte” (Monnin A., Il Curato d’Ars. Vita di Gian-Battista-Maria Vianney, vol. I, Torino 1870, pag. 130). Este misiunea preotului să favorizeze acea experienţă de “dialog de mântuire”, care, născându-se din certitudinea că suntem iubiţi de Dumnezeu, îl ajută pe om să-şi recunoască propriul păcat şi să intre, progresiv, în acea stabilă dinamică de convertire a inimii, care duce la renunţarea radicală la rău şi la o viaţă conform lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1431).

Iubiţi preoţi, ce slujire extraordinară ne-a încredinţat Domnul! Cum se pune în mâinile preotului la celebrarea euharistică pentru a continua să fie prezent în mijlocul poporului său, în mod asemănător, în sacramentul Reconcilierii el se încredinţează preotului pentru ca oamenii să aibă experienţa îmbrăţişării cu care tatăl îl reprimeşte pe fiul risipitor, redându-i demnitatea filială şi reconstituindu-l pe deplin moştenitor (cf. Lc 15,11-32). Fecioara Maria şi sfântul Paroh de Ars să ne ajute să experimentăm în viaţa noastră lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu (cf. Ef 3,18-19), pentru a-i fi administratori fideli şi generoşi. Vă mulţumesc din inimă tuturor şi cu bucurie vă împart binecuvântarea mea.