Discursul Papei către Episcopii camerunezi
Publicat la 18.03.2009 în categoria Discursuri. 446 afişări.
Discursul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu Episcopii camerunezi
Yaounde, miercuri, 18 martie 2009
Iubite Cardinal,
Dragi fraţi întru episcopat,
Această întâlnire cu Păstorii Bisericii Catolice din Camerun este pentru mine un prilej de mare bucurie. Îi mulţumesc preşedintelui Conferinţei voastre Episcopale, Arhiepiscopul Simon-Victor Tonye Bakot de Yaounde, pentru cuvintele amabile pe care mi le-a adresat în numele vostru. Este a treia oară când ţara voastră primeşte un Succesor al lui Petru. După cum ştiţi, principalul motiv al venirii mele aici este acela de a întâlni oamenii acestui preaiubit continent african şi de a prezenta preşedinţilor Conferinţelor Episcopale instrumentum laboris (instrumentul de lucru) pentru a doua Adunare Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor. În această dimineaţă, prin voi, aş dori să îi salut cu afecţiune pe toţi credincioşii încredinţaţi grijii voastre pastorale. Fie ca harul şi pacea Domnului nostru Isus Cristos să fie cu fiecare dintre voi, cu toate familiile frumoasei şi măreţei voastre ţări, cu preoţii, călugării şi călugăriţele, cu cateheţii şi cu toţi cei angajaţi alături de voi în proclamarea Evangheliei!
În acest an, dedicat Sf. Paul, este mai mult decât oportun să amintim nevoia urgentă de a vesti tuturor Evanghelia. Acest mandat, pe care Biserica l-a primit de la Cristos, rămâne o prioritate, dat fiind că există nenumăraţi oameni care aşteaptă încă să audă mesajul de speranţă şi de iubire care le va permite să obţină “libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21). Împreună cu voi, dragi Episcopi, se află comunităţile diecezane întregi care sunt trimise să fie mărturisitoare ale Evangheliei. Conciliul Vatican II sublinia faptul că “activitatea misionară decurge din însăşi natura Bisericii” (Ad Gentes, nr. 6). Pentru a călăuzi şi inspira poporul lui Dumnezeu în această sarcină, Păstorii înşişi, mai întâi şi mai presus de orice, trebuie să fie predicatori ai credinţei, conducându-i pe noii discipoli la Cristos. Proclamarea Evangheliei este sarcina particulară a Episcopului, care poate spune, cu Sf. Paul: “Dacă vestesc Evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Corinteni 9,16). Pentru a întări şi purifica credinţa, credincioşii trebuie să audă cuvintele Episcopului lor, catehetul prin excelenţă.
Pentru a vă îndeplini această misiune de evanghelizare şi pentru a răspunde la numeroasele provocări ale lumii de astăzi, pe lângă desfăşurarea de întâlniri oficiale, care sunt în sine necesare, Păstorii Bisericii trebuie să fie uniţi de o profundă comuniune între ei. Calitatea activităţii desfăşurate de Conferinţa voastră Episcopală, reflectând bine viaţa Bisericii şi a societăţii cameruneze, vă permite să căutaţi în mod colectiv răspunsuri la numeroasele provocări la care trebuie să facă faţă Biserica şi, prin scrisorile voastre pastorale, să daţi îndrumări care să îi asiste pe credincioşi în viaţa lor eclezială şi socială. O conştiinţă vie a dimensiunii colegiale a ministerului vostru vă va impulsiona să aduceţi între voi o varietate de expresii ale fraternităţii sacramentale, de la acceptarea şi stima reciprocă la diferite manifestări ale carităţii şi cooperării practice (cf. Pastores Gregis, nr. 59). Colaborarea efectivă între Dieceze, în particular cu scopul unei mai bune distribuiri a preoţilor în ţara voastră, nu poate să nu promoveze relaţiile de solidaritate fraternă cu Diecezele mai sărace, pentru ca proclamarea Evangheliei să nu sufere din cauza lipsei slujitorilor. Această solidaritate apostolică ar trebui să se extindă şi la nevoile altor Episcopi, în special a celor de pe continentul vostru. Astfel va apărea clar faptul că comunităţile voastre creştine, urmând exemplul celor care au adus la voi mesajul Evangheliei, sunt asemenea unei Biserici misionare.
Dragi fraţi, Episcopul şi preoţii săi sunt chemaţi să menţină relaţii de strânsă comuniune, având la temelie preoţia lui Cristos pe care o împărtăşesc, chiar dacă în grade diferite. Calitatea legăturii care vă uneşte cu preoţii, colaboratorii voştri principali şi de neînlocuit, este de o deosebită importanţă. Dacă ei văd în Episcopul lor un tată şi un frate care îi iubeşte, îi ascultă şi le oferă mângâiere în încercări, care dedică o atenţie specială nevoilor lor umane şi materiale, preoţii se simt încurajaţi să îşi desfăşoare slujirea cu inima neîmpărţită, demn şi rodnic. Cuvintele şi exemplul Episcopului lor au un rol cheie în a-i inspira să dea vieţii spirituale şi sacramentale un loc central în slujirea lor, stimulându-i să descopere şi să trăiască mai profund rolul particular al păstorului în primul rând ca om de rugăciune. Viaţa spirituală şi sacramentală este o comoară extraordinară, dată nouă pentru noi înşine şi pentru binele celor încredinţaţi nouă. Vă îndemn deci să fiţi în mod special atenţi la fidelitatea preoţilor şi a persoanelor consacrate faţă de angajamentele făcute la hirotonire sau la intrarea în călugărie, pentru ca să persevereze în vocaţia lor, pentru mai marea sfinţenie a Bisericii şi pentru slava lui Dumnezeu. Autenticitatea mărturiei lor cere să nu existe nici o dihotomie între ceea ce îi învaţă pe alţii şi ceea ce trăiesc în fiecare zi.
În Diecezele voastre, mulţi tinerii se prezintă ca şi candidaţi la preoţie. Pentru aceasta nu putem decât să îi mulţumim Domnului. Este esenţial să aibă loc o discernere foarte serioasă. În acest sens vă încurajez ca, în ciuda dificultăţilor de organizare ce pot uneori apărea la nivel pastoral, să acordaţi prioritate alegerii şi pregătirii formatorilor şi îndrumătorilor spirituali. Ei trebuie să îi cunoască personal şi în mod profund pe candidaţii la preoţie, şi trebuie să fie capabili să le ofere o solidă formare umană, spirituală şi pastorală, pentru a-i face bărbaţi maturi şi echilibraţi, bine pregătiţi pentru viaţa preoţească. Sprijinul vostru fratern constant îi va ajuta pe formatori să îşi îndeplinească sarcina în iubire faţă de Biserică şi de misiunea ei.
Încă din primele zile ale credinţei creştine în Camerun, persoanele consacrate şi-au adus o contribuţie esenţială la viaţa Bisericii. Mă alături vouă în a-i aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru aceasta şi mă bucur de dezvoltarea pe care viaţa consacrată o cunoaşte între fiii şi fiicele ţării voastre, ca expresie a carismelor africane specifice din comunităţile ce îşi au originea aici. De fapt, profesarea sfaturilor evanghelice acţionează ca “un semn care poate şi trebuie în mod eficace să îi atragă pe toţi membrii Bisericii la îndeplinirea cu râvnă a îndatoririlor chemării de creştin” (Lumen Gentium, nr. 44).
În ministerul vostru de proclamare a Evangheliei, sunteţi de asemenea asistaţi de alţi lucrători pastorali, în special de cateheţi. Ei au jucat şi continuă să joace un rol cheie în evanghelizarea ţării voastre. Le mulţumesc pentru generozitatea şi fidelitatea în slujirea Bisericii. Prin munca lor are loc o autentică inculturare a credinţei. Formarea lor umană, spirituală şi doctrinară este deci indispensabilă. Sprijinul material, moral şi spiritual pe care îl primesc de la păstorii lor, pentru ca să poată să îşi îndeplinească misiunea în condiţii bune de trai şi activitate, serveşte şi ca exprimare a recunoaşterii din partea Bisericii a importanţei angajamentului lor în proclamarea credinţei şi în încurajarea creşterii ei.
Printre numeroasele provocări la care trebuie să răspundeţi în virtutea responsabilităţii voastre de Păstori, situaţia familiei este una ce solicită o atenţie specială. Dificultăţile născute din impactul modernităţii şi secularizării asupra societăţii tradiţionale trebuie să vă inspire la apărarea cu vigurozitate a valorilor esenţiale ale familiei africane şi la a-i acorda o prioritate înaltă în munca de evanghelizare. Dezvoltând pastoraţia familiei, voi căutaţi să promovaţi o mai bună înţelegere a naturii, demnităţii şi rolului căsătoriei, care presupune o uniune indisolubilă şi stabilă.
Liturghia ocupă un loc important în exprimarea credinţei comunităţilor voastre. În general, aceste celebrări ecleziale sunt caracterizate de sărbătoare şi veselie, manifestând fervoarea credincioşilor bucuroşi să fie împreună, în Biserică, dând laudă lui Dumnezeu. Este esenţial ca veselia exprimată în acest fel să nu obstrucţioneze ci de fapt să faciliteze dialogul şi comuniunea cu Dumnezeu, obţinută printr-o adevărată interiorizare a structurilor şi cuvintelor Liturghiei, pentru ca acestea să exprime ceea ce are loc în inimile credincioşilor, adevărata uniune cu toţi ceilalţi participanţi. Demnitatea celebrărilor, în special atunci când au loc în prezenţa unor mulţimi mari, este un semn elocvent al acesteia.
Răspândirea sectelor şi a mişcărilor ezoterice, precum şi creşterea influenţei formelor superstiţioase de religie, dar şi relativismul, constituie o invitaţie urgentă la a da un nou impuls formării copiilor şi tinerilor, în special în contextele universitare şi în cercurile intelectuale. În acest sens, aş dori să vă încurajez şi să îmi exprim recunoştinţa pentru activitatea Institutului Catolic din Yaounde şi a tuturor instituţiilor Bisericii ce au ca misiune să facă accesibile şi uşor de înţeles pentru toţi cuvântul lui Dumnezeu şi învăţătura Bisericii.
Sunt bucuros să ştiu că laicii din ţara voastră sunt tot mai activi în viaţa Bisericii şi a societăţii. Numeroasele asociaţii laice ce înfloresc în Diecezele voastre sunt un semn al lucrării Duhului Sfânt în inima poporului lui Dumnezeu, şi contribuie la o înnoită proclamare a Evangheliei. Sunt încântat să subliniez şi să încurajez implicarea activă a asociaţiilor de femei în unele domenii ale misiunii Bisericii, ceea ce arată o autentică recunoaştere a demnităţii femeii şi a vocaţiei ei speciale în comuniunea eclezială şi în societate. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ardoarea cu care laicii din ţara voastră contribuie la viitorul Bisericii şi la proclamarea Evangheliei. Prin Sacramentele iniţierii creştine şi prin darurile Duhului Sfânt, ei sunt împuterniciţi să proclame Evanghelia şi să îi slujească pe ceilalţi, la nivel individual şi societatea ca întreg. Vă încurajez de aceea să continuaţi să le oferiţi o solidă formare creştină pentru ca ei să “îşi exercite pe deplin rolul de inspirare a spaţiului temporal – politic, cultural, economic şi social – cu principiile creştine, sarcină specifică vocaţiei laice” (Ecclesia in Africa, nr. 75).
În contextul globalizării cu care suntem cu toţii familiari, Biserica îşi exprimă un interes particular pentru cei mai nevoiaşi. Misiunea Episcopului îl face pe acesta să fie apărătorul drepturilor săracilor, să determine şi să încurajeze exercitarea carităţii, care este o manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru “cei mici”. În acest fel, credincioşii sunt conduşi la înţelegerea faptului că Biserica este cu adevărat familia lui Dumnezeu, unită de iubirea fraternă; aceasta nu lasă loc pentru etnocentrism sau pentru dizidenţă, şi contribuie la reconciliere şi la cooperare între grupurile etnice pentru binele tuturor. Mai mult, prin doctrina ei socială, Biserica caută să trezească speranţa în inimile celor lăsaţi la marginea drumului. Este de aceea datoria creştinilor, în special a laicilor cu responsabilitate socială, economică şi politică, să urmeze învăţătura socială a Bisericii, pentru a contribui la construirea unei lumi mai juste, în care fiecare să poată să trăiască cu demnitate.
Iubite Cardinal, dragi fraţi Episcopi, la încheierea întâlnirii noastre aş dori să spun încă o dată ce bucurie este pentru mine să fiu aici, în ţara voastră, şi să întâlnesc poporul camerunez. Vă mulţumesc pentru primirea voastră caldă, un semn al generozităţii ospitalităţii africane. Fie ca Fecioara Maria, Maica Africii, să vegheze asupra tuturor comunităţilor diecezane. Îi încredinţez ei întreg poporul camerunez şi din inimă vă împart binecuvântarea apostolică, extinzând-o şi asupra preoţilor, persoanelor consacrate, cateheţilor şi tuturor credincioşilor din Diecezele voastre.
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 18.03.2009
Publicarea pe acest sit: