Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară
a Consiliului Pontifical pentru Laici
Vatican, 25 noiembrie 2011

Domnilor cardinali,
Veneraţi fraţi întru episcopat şi întru Preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi toţi, membri şi consultanţi ai Consiliului Pontifical pentru Laici, reuniţi pentru a XXV-a Adunare Plenară. Salut în mod deosebit pe cardinalul Stanislaw Rylko şi îi mulţumesc pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat, precum şi pe monseniorul Josef Clemens, secretar. Un bun venit cordial adresez tuturor, în mod special credincioşilor laici, femei şi bărbaţi, care compun dicasterul. Perioada petrecută de la ultima Adunare Plenară v-a văzut angajaţi în diferite iniţiative, deja menţionate de eminenţa sa. Aş vrea să amintesc şi eu Congresul pentru credincioşii laici din Asia şi Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid. Au fost momente foarte intense de credinţă şi de viaţă eclezială, importante şi în perspectiva marilor evenimente ecleziale pe care le vom celebra anul viitor: a XIII-a Adunare Generală Obişnuită a Sinodului Episcopilor despre noua evanghelizare şi deschiderea Anului Credinţei.

Congresul pentru laicii din Asia a fost organizat anul trecut la Seul, cu ajutorul Bisericii din Coreea, despre tema “Proclaiming Jesus Christ in Asia Today”. Continentul asiatic foarte vast găzduieşte popoare, culturi şi religii diferite, de origine antică, dar vestea creştină a ajuns până acum numai la o mică minoritate, care deseori – aşa cum aţi spus dumneavoastră eminenţă – trăieşte credinţa într-un context dificil, uneori şi de adevărată persecuţie. Întâlnirea a oferit credincioşilor laici, asociaţiilor, mişcărilor şi noilor comunităţi care acţionează în Asia ocazia de a întări angajarea şi curajul pentru misiune. Aceşti fraţi ai noştri mărturisesc în mod admirabil adeziunea lor la Cristos, lăsând să se întrevadă cum în Asia, graţie credinţei lor, se deschid pentru Biserica din al treilea mileniu vaste scenarii de evanghelizare. Apreciez că Consiliul Pontifical pentru Laici organizează un Congres asemănător pentru laicii din Africa, prevăzut în Camerun anul viitor. Aceste întâlniri continentale sunt preţioase pentru a da impuls operei de evanghelizare, pentru a întări unitatea şi a face tot mai trainice legăturile dintre Bisericile particulare şi Biserica universală.

În afară de asta aş vrea să atrag atenţia asupra ultimei Zile Mondiale a Tineretului de la Madrid. Tema, aşa cum ştim, era credinţa: “Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7). Şi într-adevăr am putut să contemplu o mulţime imensă de tineri, veniţi entuziaşti din toată lumea pentru a-l întâlni pe Domnul şi a trăi fraternitatea universală. O extraordinară cascadă de lumină, de bucurie şi de speranţă a luminat Madridul şi nu numai Madridul, ci şi bătrâna Europă şi lumea întreagă, repropunând în mod clar actualitatea căutării lui Dumnezeu. Nimeni nu a putut să rămână indiferent, nimeni nu a putut să creadă că problema despre Dumnezeu este irelevantă pentru omul de astăzi. Tinerii din lumea întreagă aşteaptă cu nelinişte să poată celebra Zilele Mondiale dedicate lor şi ştiu că deja lucraţi pentru întâlnirea de la Rio de Janeiro în anul 2013.

În această privinţă, mi se pare deosebit de important faptul că aţi voit să trataţi anul acesta, la Adunarea Plenară, tema despre Dumnezeu: “Problema despre Dumnezeu astăzi”. Nu ar trebui niciodată să încetăm să repropunem această întrebare, de “a reîncepe de la Dumnezeu”, pentru a reda omului totalitatea dimensiunilor sale, demnitatea sa deplină. De fapt, o mentalitate care s-a răspândit în timpul nostru, renunţând la orice referinţă la transcendent, s-a dovedit incapabilă să înţeleagă şi să ocrotească umanul. Răspândirea acestei mentalităţi a generat criza pe care o trăim astăzi, care, înainte de a fi criză economică şi socială, este criză de semnificaţie şi de valori. Omul care încearcă să existe numai în mod pozitivist, în calculabil şi în măsurabil, până la urmă este sufocat. În acest cadru, problema despre Dumnezeu este, într-un anumit sens, “problema problemelor”. Ea ne duce din nou la întrebările de fond ale omului, la aspiraţiile de adevăr, de fericire şi de libertate înnăscute în inima sa, care caută o realizare. Omul care trezeşte în sine întrebarea despre Dumnezeu se deschide la speranţă, la o speranţă vrednică de încredere, pentru care merită de înfruntat oboseala drumului în prezent (cf. Spe salvi, 1).

Dar cum să trezim întrebarea despre Dumnezeu pentru ca să fie problema fundamentală? Dragi prieteni, dacă este adevărat că “la începutul fiinţei umane nu există decât o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană” (Deus caritas est, 1), întrebarea despre Dumnezeu este trezită de întâlnirea cu acela care are darul credinţei, cu acela care are un raport vital cu Domnul. Dumnezeu este cunoscut prin bărbaţi şi femei care îl cunosc: drumul spre El trece, în mod concret, prin cel care l-a întâlnit. Aici rolul vostru de credincioşi laici este deosebit de important. Aşa cum afirmă Christifideles laici, aceasta este vocaţia voastră specifică: în misiunea Bisericii: “… un loc special revine credincioşilor laici, datorită “naturii lor seculare”, care îi angajează, cu modalităţi proprii şi de neînlocuit, în însufleţirea creştină a ordinii temporale” (nr. 36). Sunteţi chemaţi să oferiţi o mărturie transparentă a relevanţei problemei despre Dumnezeu în orice domeniu al gândirii şi al acţiunii. În familie, la locul de muncă, precum şi în politică şi în economie, omul contemporan are nevoie să vadă cu ochii săi şi să atingă cu mâna cum cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu totul se schimbă.

Însă provocarea unei mentalităţi închise la transcendent obligă şi pe creştinii înşişi să se întoarcă în mod mai hotărât la centralitatea lui Dumnezeu. Uneori a existat străduinţa pentru ca prezenţa creştinilor în social, în politică sau în economie să fie mai incisivă, şi probabil nu a existat tot atâta preocupare pentru soliditatea credinţei lor, ca şi cum ar fi o realitate dobândită o dată pentru totdeauna. În realitate creştinii nu locuiesc pe o planetă îndepărtată, imună de “bolile” timpului, ci împărtăşesc tulburările, dezorientarea şi dificultăţile din timpul lor. De aceea nu este mai puţin urgent să se repropună problema despre Dumnezeu chiar şi în ţesutul eclezial. De câte ori, în pofida faptului de a se defini creştini, Dumnezeu de fapt nu este punctul de referinţă central în lumea gândirii şi a acţiunii, în alegerile fundamentale ale vieţii. Primul răspuns la marea provocare a timpului se află deci în profunda convertire a inimii noastre, pentru ca Botezul care ne-a făcut lumină a lumii şi sare a pământului să ne poată transforma cu adevărat.

Dragi prieteni, misiunea Bisericii are nevoie de aportul tuturor membrilor săi şi al fiecăruia, în special al credincioşilor laici. În locurile de viaţă în care Domnul v-a chemat, fiţi martori curajoşi ai Dumnezeului lui Isus Cristos, trăind Botezul vostru. Pentru aceasta vă încredinţez mijlocirii Fericitei Fecioare Maria, Mama tuturor popoarelor, şi din inimă vă împart vouă şi celor dragi ai voştri Binecuvântarea Apostolică. Mulţumesc.