Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I
în Catedrala Sf. George din Istanbul
miercuri, 29 noiembrie 2006

Sanctitatea Voastră,

Sunt profund recunoscător pentru primirea fraternă pe care mi-aţi făcut-o personal, precum şi de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Voi păstra amintirea acestui moment pentru totdeauna în inima mea. Mulţumesc Domnului pentru darul acestei întâlniri, atât de încărcate de adevărată bunăvoinţă şi de semnificaţie eclezială.

Este o mare bucurie pentru mine faptul de a fi între voi, fraţii meu întru Cristos, în această Catedrală, în timp ce ne rugăm împreună Domnului şi ne amintim importantele evenimente care au susţinut străduinţa noastră a de lucra împreună la deplina unitate dintre catolici şi ortodocşi. Doresc, înainte de toate, să amintesc decizia curajoasă de a înlătura amintirea anatemelor din 1054. Declaraţia comună a Papei Paul al VI-lea şi a Patriarhului Atenagoras, scrisă în spiritul unei iubiri reciproce, a fost citită solemn într-o ceremonie ţinută simultan în Bazilica San Pietro din Roma şi în această Catedrală patriarhală. Tomul Patriarhului era bazat pe profesiunea de credinţă ioanină: “Ho The?s agapé est?n” (1Ioan 4,9), Deus caritas est! În perfectă sintonie, Papa Paul al VI-lea a ales să înceapă propria scrisoare cu îndemnul paulin: “Ambulate in dilectione” (Efeseni 5,2) “Umblaţi în iubire”. Pe acest fundament de iubire reciprocă s-au dezvoltat noi relaţii între Bisericile Romei şi Constantinopolului.

Semnele acestei iubiri au fost evidente în numeroasele declaraţii de angajare comună şi în multele gesturi pline de semnificaţie. Atât Papa Paul al VI-lea cât şi Papa Ioan Paul al II-lea au fost primiţi cu căldură ca vizitatori în această biserică a Sfântului Gheorghe, şi s-au alăturat Patriarhilor Atenagoras I, respectiv Demetrios I, în a întări impulsul spre înţelegerea reciprocă şi căutarea deplinei unităţi. Fie cinstite şi binecuvântate numele lor!

Mă bucur de asemenea să fiu în acest pământ atât de strâns legat de credinţa creştină, unde multe biserici au înflorit în timpurile străvechi. Mă gândesc la îndemnurile Sfântului Petru către comunităţile creştine primare “în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia” (1Petru 1,1) şi la secerişul bogat în martiri, teologi, păstori, monahi şi sfinţi bărbaţi şi femei pe care aceste Biserici i-au generat de-a lungul secolelor.

Doresc că amintesc deopotrivă importanţii sfinţi şi păstori care au vegheat de pe Scaunul Constantinopolului, între care Sfântul Grigore din Nazianz şi Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care şi Occidentul îi venerează ca Învăţători ai Bisericii. Relicvele lor se odihnesc în Bazilica San Pietro din Vatican şi o parte din ele au fost dăruite Sanctităţii Voastre ca semn de comuniune de răposatul Papă Ioan Paul al II-lea, pentru ca să fie cinstite în această Catedrală. Într-adevăr, ei sunt vrednici mijlocitori pentru noi înaintea Domnului.

În această parte a lumii răsăritene s-au ţinut cele şapte Sinoade Ecumenice pe care ortodocşi şi catolici le recunosc ca având autoritate pentru credinţa şi disciplina Bisericii. Ele constituie pietre permanente de hotar şi călăuze de-a lungul drumului spre deplina unitate.

Închei exprimând încă o dată bucuria mea de a fi cu voi. Fie ca această întâlnire să întărească afecţiunea noastră reciprocă şi să înnoiască angajamentul nostru comun de a persevera pe drumul care duce la reconciliere şi la pacea Bisericilor.

Vă salut în dragostea lui Cristos. Domnul să fie pururea cu voi.