Discursul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea
adresat participanţilor la plenara Consiliului Pontifical
pentru Promovarea Noii Evanghelizări
Vatican, 30 mai 2011

Domnilor Cardinali,
Veneraţi fraţi întru Episcopat şi în Preoţie,
Dragi Fraţi şi surori,

Când anul trecut la 28 iunie, la Vecernia Solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel am anunţat că vreau să institui un dicaster pentru promovarea noii evanghelizări, am dat drumul la un început operativ reflecţiei pe care am condus-o de mult timp asupra necesităţii de a oferi un răspuns particular momentului de criză a vieţii creştine, care se verifică în atâtea ţări, mai ales de veche tradiţie creştină. Astăzi, cu această întâlnire, pot să constat cu plăcere că noul Consiliu Pontifical a devenit o realitate. Îi mulţumesc Mons. Salvatore Fisichella pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, introducându-mă în lucrările primei voastre plenare. Un salut cordial vouă tuturor cu încurajarea pentru contribuţia pe care o veţi aduce la lucrările noului dicaster, mai ales în vederea celei de a XIII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care, în octombrie 2012, va aborda tocmai tema Noua evanghelizare şi transmiterea credinţei creştine.

Termenul “Noua evanghelizare” vorbeşte despre necesitatea unei modalităţi reînnoite de proclamare, mai ales pentru cei care trăiesc într-un context, precum cel actual, în care evoluţiile secularizării au lăsat urme grele şi în ţările de tradiţie creştină. Evanghelia este proclamarea mereu nouă a mântuirii înfăptuite de Hristos pentru a face omenirea părtaşă la misterul lui Dumnezeu şi a vieţii sale de iubire şi a o deschide spre un viitor de speranţă încrezătoare şi puternică. A sublinia că în acest moment al istoriei Biserica este chemată să înfăptuiască o nouă evanghelizare, înseamnă a intensifica acţiunea misionară pentru a corespunde în mod deplin mandatului Domnului. Conciliul Vatican al II-lea amintea că “grupurile în mijlocul cărora se află Biserica se schimbă adeseori în mod radical din diferite cauze, apărând astfel condiţii total noi” (decretul Ad gentes, 6). Având o privire clarvăzătoare, Părinţii conciliari au văzut la orizont schimbarea culturală care astăzi este atât de uşor verificabilă. Tocmai această situaţie schimbată, care a creat o condiţie neaşteptată pentru credincioşi, cere o atenţie particulară în vestirea Evangheliei, pentru a da un motiv pentru propria credinţă în situaţii diferite de cele din trecut. Criza care se experimentează aduce cu sine trăsăturile excluderii lui Dumnezeu din viaţa persoanelor, a unei indiferenţe generalizate faţă de însăşi credinţa creştină, până la tentativa de a o marginaliza din viaţa publică. În deceniile trecute era încă posibil să fie găsit un sens creştin care unifica simţirea comună a întregi generaţii, crescute la umbra credinţei care a plăsmuit cultura. Astăzi, din păcate, se asistă la tragedia fragmentării care nu mai permite să aibă o trimitere unificatoare; mai mult, se verifică deseori fenomenul persoanelor care doresc să aparţină Bisericii, dar sunt puternic modelate de o viziune a vieţii în contrast cu credinţa.

A-l vesti pe Isus Hristos unicul Mântuitor al lumii, astăzi apare ca o sarcină mai complexă decât în trecut; dar sarcina noastră rămâne identică precum în zorii istoriei noastre. Misiunea nu s-a schimbat, aşa cum nu trebuie să se schimbe entuziasmul şi curajul care i-au împins pe Apostoli şi pe primii ucenici. Spiritul Sfânt care i-a împins să deschidă porţile cenaclului, constituindu-i ca şi evanghelizatori (cf. Fapte 2,14), este acelaşi Spirit care mişcă astăzi Biserica la o vestire reînnoită de speranţă oamenilor vremurilor noastre. Sfântul Augustin afirmă că nu trebuie să ne gândim că harul evanghelizării s-a extins până la Apostoli şi cu ei acel izvor de har s-a terminat, ci că “acel izvor se manifestă atunci când curge, nu când încetează să se verse. Şi a fost în acest fel că harul prin intermediul Apostolilor a ajuns şi la alţii, care au fost trimişi să vestească Evanghelia… mai mult, a continuat să cheme până în aceste ultime zile întregul trup al Fiului său Unul-născut, adică Biserica sa răspândită pe întregul pământ” (Sermo 239,1). Harul misiunii are întotdeauna nevoie de noi evanghelizatori capabili să îl primească, pentru ca vestea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu să nu lipsească niciodată, în condiţiile schimbătoare ale istoriei.

Există o continuitate dinamică între proclamarea primilor ucenici şi cea a noastră. În decursul secolelor Biserica nu a încetat niciodată să proclame misterul salvific al morţii şi învierii lui Isus Hristos, dar aceeaşi vestire are nevoie astăzi de o vigoare reînnoită pentru a convinge omul contemporan, deseori distras şi insensibil. Noua evanghelizare, de aceea, va trebui să se angajeze să găsească căile pentru a face mai eficace vestirea mântuirii, fără de care existenţa personală rămâne în contradicţia sa şi lipsită de esenţial. Şi în cel care rămâne legat de rădăcinile creştine, dar trăieşte raportul dificil cu modernitatea, este important să se înţeleagă că fiinţa creştină nu este o specie de haină care se îmbracă în privat sau în ocazii particulare, ci este ceva viu şi totalizant, capabil să îşi asume tot ceea ce este bun în modernitate. Îmi doresc ca în lucrările din aceste zile să puteţi schiţa un proiect în măsură să ajute întreaga Biserică şi diferitele Biserici particulare, în angajamentul noii evanghelizări; un proiect unde urgenţa pentru o proclamare reînnoită să preia formarea, în particular a noilor generaţii, şi să fie unit cu propunerea unor semne concrete în măsură să facă evident răspunsul pe care Biserica înţelege să o ofere în acest moment particular. Dacă, pe de o parte, întreaga comunitate este chemată să revigoreze spiritul misionar pentru a da vestirea nouă pe care oamenii vremii noastre o aşteaptă, nu se poate uita că stilul de viaţă al credincioşilor trebuie să fie cu adevărat credibil, cu atât mai convingător cu cât mai dramatică este condiţia celor către care se adresează. De aceea vrem să facem ale noastre cuvintele Slujitorului lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, când, referitor la evanghelizare, afirma: “Prin urmare, în primul rând prin comportamentul ei, prin viaţa sa Biserica evanghelizează înainte de toate lumea, cu alte cuvinte, prin mărturia ei trăită de fidelitate faţă de Domnul Isus, martor de sărăcie şi de distanţare, de libertate în faţa puterilor acestei lumi, într-un cuvânt, de sfinţenie” (Exortaţia ap. Evangelii nuntiandi, 41).

Dragi prieteni, invocând intercesiunea Mariei, Steaua evanghelizării, ca să îi însoţească pe purtătorii Evangheliei şi să deschidă inimile celor care ascultă, vă asigur de rugăciunea mea pentru slujirea voastră eclezială şi vă dau vouă tuturor Binecuvântarea Apostolică.