Discursul Cardinalului Leonardo Sandri,
prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene
susţinut în Catedrala Blajului,
duminică, 9 mai 2010

Preafericirea Voastră,
Excelenţele Voastre, Preasfinţiţi membrii
ai Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite,
Dragi preoţi, călugări şi călugăriţe, credincioşi întru Hristos.

Hristos a înviat!

Iată vin ca un pelerin la “mica Romă” pentru a îmbrăţişa cu afecţiune şi simplitate credinţa pe care Biserica Blajului a oferit-o Bisericii universale prin viaţa fiilor săi.

Salut respectuos pe Arhiepiscopul Major, Preafericirea Sa Lucian, şi am bucuria de a aduce, pentru el, pentru ceilalţi confraţi episcopi şi pentru întreaga Biserică Greco-Catolică română, Binecuvântarea Apostolică a Papei Benedict al XVI-lea. Părinteasca sa solidaritate şi rugăciunea fiecăruia dintre voi se adresează de asemenea şi Bisericii de rit latin cu care formaţi comunitatea catolică din România.

Împreună cu voi mă rog pentru Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, pentru ca Domnul să-i binecuvânteze generoasa slujire pentru Biserica Romei şi întreaga Biserică Catolică, să-l păzească îndelungat în zile, ca pe un părinte iubitor şi grabnic ajutător. Împreună cu voi, reafirm legătura de ascultare şi iubire faţă de Urmaşul lui Petru, piatra cea vizibilă a unităţii, dorită de Hristos Domnul pentru trupul său, care este Biserica.

Este aceiaşi legătură pe care părinţii voştri şi martirii voştri, chiar şi în istoria recentă, au cinstit-o până la mărturisirea supremă.

Preafericirii Sale Lucian îi asigur sprijinul rugăciunii mele pentru misiunea sa. Transmit de asemenea un respectuos salut Bisericii Ortodoxe şi autorităţilor centrale şi locale ale statului, cu speranţa de a avea atenţia necesară faţă de Biserica Greco-Catolică, care înnobilează, cadrul religios, social şi cultural a acestei nobile naţiuni.

Aici, în apropierea rămăşiţelor pământeşti ale episcopului fondator al Blajului, Inocenţiu Micu-Klein, şi ale Cardinalului mărturisitor Alexandru Todea, ne amintim dând mulţumire Domnului, pentru drumul lor cu Hristos şi preţul sângelui jertfit pe altarul comuniunii cu Roma a Bisericii voastre româneşti. Mulţumesc Domnului pentru acest loc de binecuvântată amintire, simbol al renaşterii voastre creştine.

Suntem încă în perioada pascală. Această trecere de la moarte spre viaţă o celebrăm pe altarul jertfei euharistice. “Cu moartea pe moarte călcând“, ne spune imnul din vechime, asigurându-ne că Domnul a inclus deja în suferinţa sa toate împotrivirile pe care le vor întâlni fraţii săi din orice vreme, cărora le-a dăruit mângâiere şi putere, arătând adevărul cuvântului Său: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Mă urmează nu va trăi întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8, 20).

Evanghelia de astăzi explică în chip minunat conţinutul pascal al credinţei Bisericii. Întru lumina Învierii suntem educaţi să înţelegem felul de a citi istoria proprie a lui Dumnezeu Însuşi, sensul vielii şi care sunt biruinţele sale autentice, precum şi sensul încercărilor, şi motivul pentru care slăbiciunea este locul privilegiat de arătare al harului. Pentru a intra în această lumină deplină, orbirile noastre aşteaptă vindecare de la Domnul. Hristos, prin prezenţa sa, dăruieşte Legii un sens pozitiv şi ne descoperă trăsăturile părinteşti ale Creatorului, învăţându-i pe oameni bucuria de a trăi ca fii, care din moartea Sa primesc viaţa. A ne lăsa vindecaţi de Domnul ne aduce garanţia că vom vedea realitatea cu ochii lui Dumnezeu. Este tocmai ceea ce v-au învăţat părinţii voştri: să conferiţi existenţei omeneşti parfumul Împărăţiei lui Hristos şi să căutaţi binele în toate încercările, făcând din credinţă izvorul unei puternice legături spirituale cu Isus Hristos, care dăruieşte fiecărui ucenic al Său demnitate şi libertate.

Priviţi spre trecutul luminos al martirilor voştri, fără să vă temeţi că Dumnezeu n-ar fi tot atât de puternic şi astăzi. Isus Hristos ne dăruieşte viaţa, şi în coborârea Sa la iad a luat asupra sa căderile noastre. Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea spunea în predica de la liturghia inaugurării slujirii sale pe catedra lui Petru: “Dumnezeu, care a devenit miel, ne spune că lumea este mântuită de cel Răstignit şi nu de cei ce răstignesc. Lumea este răscumpărată de răbdarea lui Dumnezeu şi distrusă de nerăbdarea oamenilor” .

Neputinţele noastre sunt locul cel mai potrivit unde putem să-l regăsim pe Hristos. El este mereu înaintea noastră şi ne oferă lumina ce se răsfrânge asupra fiecărei dureri. Suferinţa orbului prezentat în Evanghelia de astăzi este aproape necesară, “pentru a se arăta în el lucrarea lui Dumnezeu” (In 9, 39). El primeşte astfel minunea dumnezeiască ce îi deschide înţelegerea spre înviere, spre deosebire de cei care cred, în mândria lor, că îl au pe Domnul împiedicând astfel trezirea lor spre Lumina veşnică, a Tatălui. Aşa s-a întâmplat şi de-a lungul istoriei voastre recente: prin tenebrele persecuţiilor aţi putut contempla minunea învierii: “Chiar dacă aş umbla în umbra morţii nu mă voi teme de rele, pentru că tu eşti cu mine“(Psalmul 22,4).

Iubiţi fraţi şi surori, fie ca şi voi să gustaţi bucuria pe care Hristos cel Înviat a oferit-o tuturor, bărbaţi şi femei care cred şi primesc întru lumina interioară a inimii puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu. Domnul şi Sfânta Sa Maică să fie tăria voastră.

“Credinţa noastră este viaţa noastră“, repeta în numele tuturor episcopul mărturisitor Iuliu Hossu. Fie ca şi voi să păstraţi această convingere, care este cea mai mare cinste a voastră, şi să rămâneţi întru bucuria Sa. Demnitatea voastră creştină în veşnicia Luminii Domnului.

“Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, căci mărirea Domnului peste tine a răsărit. Saltă şi te bucură Sioane, iară tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Fiului tău” (Imn pascal bizantin).

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!