Cuvântul PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi
către preoţii profesori şi seminarişti
la deschiderea anului universitar 2009-2010
Iaşi, 1 octombrie 2009

Sfinţiile Voastre Părinţi Profesori, dragi seminarişti,
Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini (Mt 9,37)

Anul Sfintei Preoţii, pe care l-am început încă din luna iunie din voinţa şi cu binecuvântarea Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea, reprezintă un moment de har şi o fericită ocazie menită să contribuie la promovarea angajării de reînnoire interioară a tuturor preoţilor pentru o mărturie evanghelică mai puternică şi incisivă a lor în ziua de azi.

Este o adevărată binecuvântare pentru toţi.

Este vorba de o redescoperire a darului imens pe care preoţii îl constituie nu numai pentru Biserică, ci şi pentru omenirea însăşi, ne asigură papa Benedict al XVI-lea, şi o slujire care îl face pe Cristos , Marele Preot, să fie prezent în viaţa omenirii prin oferta şi sacrificiul slujitorilor săi, cărora le-a încredinţat această misiune sfântă.

Cristos lucrează astăzi prin preoţii săi, iar ei îşi împlinesc mandatul in persona Christi, făcând astfel ca harul mântuirii să ajungă la toate popoarele şi în toate timpurile.

Pentru a ajunge la o astfel de împlinire şi pentru a prinde mai mult curaj în marea operă de sfinţire a lumii, Sfântul Părinte propune tuturor preoţilor un model în persoana umilului paroh de Ars, Ioan Maria Vianney, care deşi a trăit cu 150 de ani în urmă, rămâne actual şi astăzi şi este o adevărată şi fericită provocare pentru toţi.

Exemplul său, curajul şi dăruirea sa, rugăciunile şi simplitatea de care dădea dovadă, toate acestea prin care a cucerit inimile credincioşilor săi pe care i-a păstorit, rămân, fără îndoială, mijloacele cele mai sigure şi pentru oamenii timpului nostru, care simt setea şi foamea după adevărurile pe care sufletul le caută.

Nu e uşor să fii apostol în zilele noastre, într-o lume secularizată şi chiar păgânizată, nu e uşor să-l faci prezent pe Cristos, Păstorul cel bun, celor care s-au îndepărtat de sensul profund al iubirii divine şi al prezenţei sale printre oamenii rătăciţi ai timpurilor noi.

Intervenţia Sfântului patron al păstorilor sufleteşti va fi în stare să reaprindă în cei care întâmpină astăzi noi greutăţi – greutăţile epocii postmoderne, şi el îi va însoţi pe toţi cu exemplul său la reînnoirea zelului şi a dăruirii sacerdotale şi va ajuta ca lumea să-şi redescopere cu adevărat valenţele spirituale şi echilibrul moral, de care are atâta nevoie. Iubirea lui faţă de Cristos, prezent în Euharistie, ataşamentul său faţă de Maria, pe care Dumnezeu ne-a oferit-o în dar, dragostea lui faţă de oameni şi simplitatea vieţii lui sunt mijloace de mare importanţă pentru a însufleţi zelul preoţilor şi curajul lor pe drumul jertfei şi al iubirii adevărate.

Cu o profundă convingere, Sfântul Părinte papa Benedict le spune preoţilor zilelor noastre:

În pofida răului care există în lume răsună şi azi cuvântul lui Cristos adresat apostolilor în Cenacol: „ În lume veţi avea suferinţe, dar aveţi curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). Credinţa în Învăţătorul divin ne dă puterea pentru a privi cu încredere în viitor.

Sfinţiile Voastre, cucernici părinţi profesori,

Vouă vă revine nobila misiune de a întreţine în candidaţii la preoţie flacăra dăruirii aprinsă de Cristos şi reaprinsă de marele apostol al Sfintei Preoţii Ioan Maria Vianney.

Vouă vă revine datoria de a-i încuraja şi înflăcăra pe viitorii apostoli, pe cei ce se află în seminar, pentru a deveni preoţii noului mileniu.

Către voi vreau să îndrept apelul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea şi să vă spun din inimă:

Iubiţi Părinţi Profesori,
Dragi confraţi întru preoţie, Cristos se bazează pe voi!

După exemplul sfântului Paroh de Ars, lăsaţi-vă cuceriţi de el şi veţi fi şi voi, în lumea de azi, mesageri ai speranţei, ai reconcilierii şi ai păcii (Benedict al XVI-lea, 16 iunie 2009).

Nu uitaţi Cristos a spus: Iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor (Mt 28,20). Încredeţi-vă, eu am biruit lumea (In 16,33).

Dragi seminarişti,

Celebrând anul Sfintei Preoţii, gândul nostru se îndreaptă şi spre voi, care sunteţi speranţa noastră şi a Bisericii.

Înscriindu-vă alături de toate celelalte persoane din Biserică la susţinerea prin rugăciune a preoţilor, în redescoperirea şi aprofundarea darului de care s-au învrednicit prin consacrarea sfântă, şi admirând opera dumnezeiască prin care oamenii zilelor noastre, aşa cum a fost în toată istoria de la începuturi şi până astăzi, sunt aleşi şi învredniciţi prin ungerea sfântă drept preoţi ai Noului Legământ, voi sunteţi cei care aveţi acum ocazia să priviţi cu curaj şi entuziasm la pregătirea voastră pentru o asemenea misiunea sfântă şi privilegiată.

Este bine cunoscut că Biserica a avut mereu grijă de cei care şi-au manifestat dorinţa de a sluji poporul lui Dumnezeu ca miniştri sacri, i-a încurajat şi i-a susţinut în această alegere nobilă, stând mereu alături de ei pe drumul pregătirii lor atât in diferite şcoli cât mai ales în acel pepinierii care sunt seminariile .

Când papa cel bun, Fericitul Ioan al XXIII-lea oferea şi adresa lumii prima sa enciclică:Sacerdotii nostri primordia în anul 1959, la împlinirea celor 100 de ani de la naşterea pentru cer a Sf. Ioan Maria Vianney, după ce a prezentat figura măreaţă a Sfântului Patron al tuturor păstorilor de suflete, cu farmecul său şi mesajul său mereu actual, adaugă în concluzie câteva apeluri în favoarea preoţilor şi, desigur, şi a candidaţilor la preoţie. Reproduc acest apel:

În sfârşit spre tineretul creştin îndreptăm o privire plină de afecţiune şi plină de speranţă:

Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini.(Mt.9,37) În multe regiuni, apostolii, epuizaţi de trude, aşteaptă cu dorinţă foarte vie pe cei care îi vor înlocui. Popoare întregi suferă de o foame spirituală, mai gravă decât cea materială: Cine le va aduce hrana cerească a adevărului şi a vieţii?

Avem încredere fermă că tineretul secolului nostru nu va fi mai puţin generos în a răspunde la apelul învăţătorului decât cel din timpurile trecute.

Familiile creştine să evalueze bine responsabilităţile lor şi să-i dea pe copiii lor cu bucurie şi recunoştinţă pentru slujirea Bisericii ( Nr.109-111)

Aceleaşi gânduri şi îndemnuri vor fi reluate de Conciliul Vatican al II-lea şi vor fi concretizate în documentele de mare importanţă pentru viaţa Bisericii, cum sunt: Optatam totius (28 octombrie 1965) şi Presbyterorum ordinis (7 decembrie 1965), sub semnătura Sfântului Părinte Paul al VI-lea, care a lăsat Bisericii şi lumii un adevărat tezaur de învăţătură referitor la preoţi şi la vocaţiile la Sfânta Preoţie.

Cu aceeaşi grijă şi sfântă preocupare papa Ioan Paul al II-lea a convocat un Sinod în anul 1990, care să se intereseze de viaţa preoţilor şi de asigurarea viitorului Bisericii prin cultivarea vocaţiilor şi prin pregătirea viitorilor apostoli.

În Exortaţia Apostolica: Pastores dabo vobis din 25 martie 1992, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în conformitate cu voinţa exprimată de episcopii prezenţi la Sinod, insistă asupra necesităţii promovării pastoraţiei vocaţionale şi a pregătirii viitorilor preoţi, iar în finalul documentului postsinodal, îndreaptă rând pe rând apelul său părintesc spre familii, spre tineri şi, desigur, spre preoţi, pentru a se deschide spre marea obligaţie de a găsi vocaţii, de a le susţine şi pregăti pentru ca Biserica să nu ducă lipsă de păstori după inima sa.

Adresez un apel special familiilor: părinţii şi, mai ales mamele, să fie generoşi în a-i dărui Domnului pe fiii lor, pe care-i cheamă la preoţie şi să colaboreze cu bucurie la itinerariul lor vocaţional.

Iară tinerilor de azi le spun: fiţi mai docili la glasul Duhului, lăsaţi să răsune în adâncul inimii marile aşteptări ale Bisericii şi ale omenirii. Nu vă temeţi să deschideţi spiritul vostru la chemarea lui Cristos Domnul, descoperiţi privirea iubirii lui Isus fixată asupra voastră şi răspundeţi cu entuziasm la propunerea unei urmări radicale.

Iar acum, la sfârşitul acestei exortaţii, îmi îndrept privirea spre mulţimea aspiranţilor la preoţie, spre seminariştii şi preoţii care în toate parohiile lumii îşi oferă zilnic viaţa proprie pentru creşterea credinţei, speranţei şi iubirii în inimile şi istoria bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru(Pastores dabo vobis, 82).

Dragi seminarişti,

Mă bucur să vă repet că voi sunteţi o generaţie fericită, chemată să reflecteze împreună cu preoţii zilelor noastre la marea demnitate spre care aţi pornit, spre idealul preoţesc.

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, care a voit acest an preoţesc, îi invită pe preoţi, şi nu numai, să-şi cunoască demnitatea şi să-şi verifice fidelitatea lor în fidelitatea lui Cristos, Marele Preot. El îi invită şi pe toţi credincioşii să întâlnească şi să aprofundeze marea vocaţie a preoţilor şi să-i susţină pe toţi apostolii zilelor noastre în efortul şi dăruirea lor pentru binele omenirii.

În acest sens, gândul Sfântului Părinte se îndreaptă într-un chip deosebit spre voi cei care aţi găsit şi găsiţi curaj să vă veniţi cât mai aproape de Cristos, să intraţi în seminarii şi case de formare pentru a fi cu el şi a vă pregăti pentru a rămâne cu el la dispoziţia oamenilor.

Idealul preoţiei este un dar dumnezeiesc şi pentru el trebuie să vă deschideţi fără încetare. Drumul spre care aţi pornit, ca să cuceriţi vârful formării voastre de viitor, este frumos, atrăgător, aşa cum e un munte spre care porneşti ca să-l escaladezi, dar pentru a ajunge sus se cere efort, dăruire, hrană, rugăciune, meditaţie şi multă renunţare.

Suntem fericiţi cu toţii că voi v-ţi luat asupra voastră curajul de a-l asculta pe Cristos, prietenul şi idealul vostru şi v-aţi decis de a-i fi spus da.

La începutul noului an academic vă îndemnăm cu multă stăruinţă să descoperiţi tot mai mult acest mare ideal, să o simţiţi alături pe Sfânta Fecioară Maria ca pe o mamă ce vă ocroteşte cu aripa ei iubitoare, ce vă face să-l întâlniţi pe Fiul său, să o simţiţi alături pe patroana secundară a Seminarului nostru, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana misionarilor, şi pe Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al celor ce fac parte din Biserică şi să ne găsiţi lângă voi pe noi Păstorii voştri, episcopi, preoţi, profesori şi prieteni devotaţi în nobila voastră pregătire şi slujire de viitor.

Înaintaţi cu curaj în larg! Viitorul Bisericii sunteţi voi!

Al vostru, + Petru Gherghel
Episcop de Iaşi