Publicat la 17-10-2011 în categoria Scrisori
Scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea Porta fidei, dată în formă de motu proprio, cu care se convoacă Anul Credinţei 1. "Poarta credinţei" (cf. Faptele Apostolilor 14,27) care introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica Sa este mereu deschisă pentru noi. Este posibil să trecem acel prag [...]
Publicat la 19-10-2010 în categoria Scrisori
Scrisoarea Sfântului Părinte adresată seminariştilor la încheierea Anului Preoţiei Dragi seminarişti, În decembrie 1944, când am fost chemat la serviciul militar, comandantul de companie ne-a întrebat la ce profesie aspira fiecare. Am răspuns că vreau să devin preot catolic. Sublocotenentul a replicat: “Deci, dumneata trebuie să-ţi cauţi altceva. În noua Germanie nu mai este nevoie [...]
Publicat la 27-09-2010 în categoria Scrisori
Scrisoare a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea adresată Cardinalului Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, în vederea celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor (programată la Milano între 30 mai – 3 iunie 2012) Veneratului frate Cardinal Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie La încheierea Celei de-a VI-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, [...]
Publicat la 16-06-2009 în categoria Scrisori
SCRISOAREA SFÂNTULUI PĂRINTE BENEDICT AL XVI-LEA PENTRU DECLARAREA ANULUI SFINTEI PREOŢII CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 150 DE ANI DE LA "DIES NATALIS" A LUI IOAN MARIA VIANNEY Iubiţi fraţi întru Preoţie, cu ocazia apropiatei solemnităţi a Preasfintei Inimi a lui Isus, vineri 19 iunie 2009 – zi dedicată în mod tradiţional rugăciunii pentru sfinţirea clerului [...]
Publicat la 16-03-2009 în categoria Scrisori
Scrisoarea Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea adresată Episcopilor Bisericii Catolice referitor la retragerea excomunicării celor patru Episcopi consacraţi de către Arhiepiscopul Lefebvre Iubiţi Confraţi în ministerul episcopal! Retragerea excomunicării celor patru Episcopi, consacraţi în anul 1988 de către Arhiepiscopul Lefebvre fără mandat din partea Sfântului Scaun, a trezit pentru multiple raţiuni în interiorul şi [...]
Publicat la 08-07-2006 în categoria Scrisori
Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea adresată Conferinţei Episcopilor Catolici din Spania prin preşedintele ei, Mons. Ricardo Blázquez Pérez sâmbătă, 8 iulie 2006 Dragi fraţi întru episcopat, Cu bucurie în inimă îi mulţumesc Domnului că am putut să vin în Spania ca Papă, pentru a participa la Întâlnirea Mondială a Familiilor la Valencia. Vă [...]