Publicat la 21-11-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Consistoriul cu crearea a 24 de Cardinali sâmbătă, 20 noiembrie 2010 Iubiţi Cardinali, Veneraţi fraţi întru episcopat şi întru preoţie, Iubiţi fraţi şi surori, Domnul îmi dă bucuria de a împlini, încă o dată, acest act solemn, prin care Colegiul Cardinalilor se îmbogăţeşte cu noi membri, aleşi [...]
Publicat la 07-11-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la consacrarea Catedralei Sagrada Familia Barcelona, 7 noiembrie 2010 Preaiubiţi fraţi şi surori în Domnul, “Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru, să nu fiţi trişti, nici să plângeţi!… Bucuria Domnului va fi puterea voastră” (Neemia 8,9-11). Cu aceste cuvinte din prima lectură pe care am proclamat-o doresc [...]
Publicat la 06-11-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia celebrată în Plaza del Obradoiro din Santiago de Compostela sâmbătă, 6 noiembrie 2010 Preaiubiţi fraţi întru Isus Cristos, Aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru darul de a putea fi aici, în această splendidă piaţă plină de artă, cultură şi semnificaţii spirituale. În acest An Sfânt, vin ca [...]
Publicat la 05-11-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia pentru Cardinalii şi Episcopii răposaţi în cursul acestui an Vatican, 4 noiembrie 2010 Domnilor cardinali, Iubiţi fraţi şi surori! “Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus”. Cuvintele pe care le-am ascultat puţin mai înainte în lectura a doua (Col 3,1-4) ne invită să [...]
Publicat la 26-10-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la încheierea Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu Vatican, 24 octombrie 2010 Veneraţi fraţi, Stimaţi domni şi doamne, Iubiţi fraţi şi surori! La două săptămâni de la celebrarea de deschidere, ne-am adunat din nou în ziua Domnului, în jurul Altarului Mărturisirii din bazilica “Sfântul Petru”, pentru a încheia Adunarea [...]
Publicat la 19-09-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia de beatificare a Cardinalului Newman Birmingham, duminică, 19 septembrie 2010 Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, Ziua de astăzi care ne-a adus aici împreună la Birmingham este una extraordinară. În primul rând este ziua Domnului, duminica, ziua în care Domnul nostru Isus Cristos a înviat din [...]
Publicat la 18-09-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia din Catedrala Preasfântului Sânge Londra, sâmbătă, 18 septembrie 2010 Dragi prieteni în Cristos, Vă salut pe toţi cu bucurie în Domnul şi vă mulţumesc pentru călduroasa primire. Sunt recunoscător Arhiepiscopului Nichols pentru cuvintele de bun venit rostite în numele vostru. Cu adevărat, în această întâlnire a [...]
Publicat la 16-09-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia celebrată în parcul Bellahouston din Glasgow, Scoţia, 16 septembrie 2010 Dragi fraţi şi surori în Cristos, “Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!” (Luca 10,9). Cu aceste cuvinte din lectura evanghelică tocmai ascultată vă salut pe voi toţi, cu mare afecţiune în Domnul. Cu adevărat, Împărăţia [...]
Publicat la 17-08-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului Castel Gandolfo, 15 august 2010 Eminenţă, Excelenţă, stimate autorităţi, Iubiţi fraţi şi surori, Astăzi Biserica celebrează una dintre cele mai importante sărbători din anul liturgic dedicate Preasfintei Fecioare Maria: Ridicarea ei la cer. La sfârşitul vieţii sale pământeşti, Maria a fost dusă cu [...]
Publicat la 12-06-2010 în categoria Predici
Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la încheierea Anului Preoţiei vineri, 11 iunie 2010 Iubiţi confraţi în slujirea preoţească,Iubiţi fraţi şi surori, Anul Sfintei Preoţii pe care l-am celebrat, la 150 de ani după moartea sfântului Paroh de Ars, model al slujirii preoţeşti în lumea noastră, se îndreaptă spre încheiere. Ne-am lăsat conduşi de [...]