Cuvinte şi gesturi coerente cu Evanghelia
miercuri, 7 aprilie 2010

Iubiţi fraţi şi surori!

Obişnuita audienţă generală de miercuri este inundată astăzi de bucuria luminoasă a Paştelui. Într-adevăr, în aceste zile Biserica celebrează misterul învierii şi experimentează marea bucurie care îi vine din vestea cea bună a triumfului lui Cristos asupra răului şi asupra morţii. O bucurie care se prelungeşte nu numai în Octava Paştelui, ci se extinde timp de cincizeci de zile până la Rusalii. După plânsul şi tristeţea din Vinerea Sfântă şi după tăcerea încărcată de aşteptare din Sâmbăta Sfântă, iată vestea minunată: „Cu adevărat Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon!” (Lc 24,34). În toată istoria lumii, aceasta este „vestea cea bună” prin excelenţă, este „Evanghelia” vestită şi transmisă peste veacuri, din generaţie în generaţie.

Paştele lui Cristos este actul suprem şi de nedepăşit al puterii lui Dumnezeu. Este un eveniment absolut extraordinar, rodul cel mai frumos şi copt al „misterului lui Dumnezeu”. Este aşa de extraordinar, încât este indescriptibil în acele dimensiuni ale sale care scapă capacităţii noastre umane de cunoaştere şi de cercetare. Şi, totuşi, el este şi un fapt „istoric”, real, mărturisit şi documentat. Este evenimentul care stă la baza întregii noastre credinţe. Este conţinutul central în care credem şi motivul principal pentru care credem.

Noul Testament nu descrie învierea lui Isus în realizarea ei. Prezintă numai mărturiile celor pe care Isus i-a întâlnit personal după ce a înviat. Cele trei Evanghelii sinoptice ne relatează că acea veste – „A înviat!” – este proclamată iniţial de câţiva îngeri. De aceea, este o veste care îşi are originea în Dumnezeu; însă Dumnezeu o încredinţează imediat „mesagerilor” săi, ca să o transmită tuturor. Şi astfel, înşişi îngerii le invită pe femei, care au mers dis-de-dimineaţă la mormânt, să meargă imediat să le spună discipolilor: „A înviat din morţi şi, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea” (Mt 28,7). În felul acesta, prin intermediul femeilor din Evanghelie, acel mandat divin ajunge la toţi şi la fiecare pentru ca, la rândul lor, să transmită altora, cu fidelitate şi curaj, tot această veste: o veste bună, fericită şi aducătoare de bucurie.

Da, iubiţi prieteni, toată credinţa noastră se întemeiază pe transmiterea constantă şi fidelă a acestei „veşti bune”. Şi noi, astăzi, vrem să-i exprimăm lui Dumnezeu recunoştinţa noastră profundă pentru nenumăratele cete de credincioşi în Cristos care ne-au precedat de-a lungul secolelor, pentru că nu au renunţat niciodată la mandatul lor fundamental de a vesti evanghelia pe care au primit-o. Aşadar, vestea cea bună a Paştelui cere lucrarea martorilor entuziaşti şi curajoşi. Fiecare discipol al lui Cristos, chiar şi fiecare dintre noi, este chemat să fie martor. Acesta este mandatul precis, angajant şi exaltant al Domnului înviat. „Vestea” vieţii noi în Cristos trebuie să strălucească în viaţa creştinului, trebuie să fie vie şi activă – în cel care o duce, realmente capabilă să schimbe inima, întreaga existenţă. Înainte de toate, ea este vie deoarece Cristos însuşi este sufletul ei viu şi dătător de viaţă. Ne aminteşte asta sfântul Marcu la sfârşitul Evangheliei sale, unde scrie că apostolii „au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau” (Mc 16,20).

Trăirea apostolilor este şi trăirea noastră şi a oricărui credincios, a oricărui discipol care devine „vestitor”. De fapt, şi noi suntem siguri că Domnul, astăzi ca şi ieri, lucrează împreună cu martorii săi. Acesta este un fapt pe care-l putem recunoaşte ori de câte ori vedem răsărind germenii unei păci adevărate şi durabile, acolo unde angajarea şi exemplul creştinilor şi al oamenilor de bunăvoinţă este animat de respectul faţă de dreptate, de dialog răbdător, de stimă convinsă faţă de alţii, de dezinteres, de sacrificiu personal şi comunitar. Din păcate vedem în lume şi atâta suferinţă, atâta violenţă, atâtea neînţelegeri. Celebrarea misterului pascal, contemplarea glorioasă a învierii lui Cristos, care învinge păcatul şi moartea cu forţa iubirii lui Dumnezeu este ocazie propice pentru a redescoperi şi a mărturisi cu mai mare convingere încrederea noastră în Domnul înviat, care îi însoţeşte pe martorii cuvântului său săvârşind minuni împreună cu ei. Vom fi cu adevărat şi până la capăt martiri ai lui Isus înviat atunci când vom lăsa să transpară în noi minunea iubirii sale; atunci când în cuvintele noastre şi, mai mult, în gesturile noastre, în coerenţă deplină cu evanghelia, se va putea recunoaşte glasul şi mâna lui Isus însuşi.

Aşadar, Domnul ne trimite pretutindeni ca martori ai lui. Dar putem fi martori numai pornind de la experienţa pascală şi cu referinţă continuă la ea, aceea pe care Maria Magdalena o exprimă vestind celorlalţi discipoli: „L-am văzut pe Domnul” (In 20,18). În această întâlnire personală cu Cel Înviat se află fundamentul de neclintit şi conţinutul central al credinţei noastre, izvorul proaspăt şi inepuizabil al speranţei noastre, dinamismul arzător al carităţii noastre. În felul acesta însăşi viaţa noastră creştină va coincide pe deplin cu vestea: „Cristos Domnul a înviat cu adevărat”. De aceea, să ne lăsăm cuceriţi de fascinaţia învierii lui Cristos. Fecioara Maria să ne susţină cu ocrotirea ei şi să ne ajute să gustăm pe deplin bucuria pascală, pentru ca să ştim s-o ducem la rândul nostru tuturor fraţilor noştri.

Încă o dată, Paște fericit tuturor!