Triduumul sfânt
miercuri, 4 aprilie 2007

Dragi fraţi şi surori,

Încheindu-se drumul Postului Mare, început în Miercurea Cenuşii, liturgia de astăzi a Miercurii Sfinte ne introduce deja în atmosfera dramatică a zilelor ce urmează, pătrunse de amintirea pătimirii şi morţii lui Cristos. În liturgia de astăzi, de fapt, evanghelistul Matei ne propune spre meditare scurtul dialog dintre Isus şi Iuda din Cenacol. “Oare eu să fiu, Învăţătorule?”, întreabă trădătorul pe dumnezeiescul Învăţător, care anunţase: “Adevăr, adevăr vă spun, unul dintre voi mă va vinde”. Cât de concis este răspunsul Domnului: “Tu ai spus-o” (cfr. Mt 26,14-25). La rândul său Ioan încheie relatarea vestirii trădării lui Iuda cu câteva cuvinte semnificative: “Şi era noapte” (In 13,30). Când trădătorul părăseşte Cenacolul, întunericul îi contaminează inima – este noapte interioară – creşte rătăcirea în inima celorlalţi ucenici – căci şi ei merg spre noapte – în timp ce întunecimile abandonului şi urii năvălesc asupra Fiului Omului care începe săvârşirea sacrificiului său pe cruce. Ceea ce vom comemora în zilele următoare este confruntarea supremă dintre Lumină şi Întuneric, dintre Viaţă şi Moarte. Trebuie să ne aşezăm şi noi în acest cadru, conştienţi de “noaptea” noastră, de vinovăţiile nostre şi de responsabilităţile noastre dacă vrem să retrăim cu rodnicie spirituală Misterul pascal, dacă vrem să ajungem la lumina inimii prin acest Mister, care constituie pilonul central al credinţei noastre.

Începutul Triduumului Pascal are loc în Joia Sfântă, mâine. În timpul Liturghiei Crismei, care poate fi considerată ca şi preludiu al Triduumului Pascal, Păstorul diecezei şi colaboratorii săi apropiaţi, preoţii, înconjuraţi de Poporul lui Dumnezeu, reînnoiesc promisiunile rostite în ziua Hirotonirii preoţeşti. Este vorba, an de an, de un moment de comuniune eclezială puternică, ce scoate în evidenţă darul preoţiei ministeriale lăsat de Cristos Bisericii, în ajunul morţii sale pe cruce. Şi pentru orice preot este un moment mişcător în această vigilie a Pătimirii, în care Domnul ni s-a dat pe sine însuşi, ne-a dat sacramentul Euharistiei. Este o zi care atinge toate inimile noastre. Sunt apoi binecuvântate Uleiurile pentru celebrarea Sacramentelor: Uleiul Catecumenilor, Uleiul Bolnavilor şi Sfânta Crismă. Seara, intrând în Triduumul Pascal, Comunitatea creştină retrăieşte la Liturghia Cinei Domnului ceea ce s-a petrecut la Ultima Cină. În Cenacol, Mântuitorul vrea să anticipe, în Sacramentul pâinii şi al vinului transformate în Trupul şi Sângele său, sacrificiul vieţii sale: el anticipă această moarte a sa, îşi dă în mod liber viaţa, săvârşeşte dăruirea definitivă de sine faţă de omenire. Prin spălarea picioarelor, se repetă gestul prin care el, iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit (cfr In 13,1) şi le-a lăsat ucenicilor ca şi semn al lor acest act de umilinţă, iubirea până la moarte. După Liturghia Cinei Domnului, liturgia îi invită pe credincioşi să rămână în adorarea Preasfântului Sacrament, retrăind agonia lui Isus în Ghetsemani. Şi vedem cum ucenicii au adormit, lăsându-l singur pe Domnul. Şi astăzi deseori dormim noi, ucenicii săi. În această noapte sfântă a Ghetsemani-ului vrem să fim treji, nu vrem să-l lăsăm singur pe Domnul în aceste clipe; astfel putem înţelege mai bine misterul Joii Sfinte, care cuprinde întreitul dar suprem al Preoţiei ministeriale, al Euharistiei şi al Poruncii noii a iubirii (agape).

Vinerea Sfântă, care comemorează evenimentele cuprinse între condamnarea la moarte şi răstignirea lui Cristos, este o zi de penitenţă, de post şi rugăciune, de participare la Pătimirea Domnului. La ora fixată, Poporul creştin parcurge din nou, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi al gesturilor liturgice, istoria infidelităţii omeneşti faţă de planul divin, care oricum tocmai astfel se împlineşte, şi ascultă din nou relatarea mişcătoare a Pătimirii dureroase a Domnului. Înalţă apoi Tatălui ceresc o lungă “rugăciune a credincioşilor”, care îmbrăţişează toate necesităţile Bisericii şi ale lumii. Comunitatea adoră aşadar Crucea şi se apropie de Euharistie, primind sfintele taine păstrate de la Liturghia Cinei Domnului din ziua precedentă. Comentând Vinerea Sfântă, sfântul Ioan Crisostom remarcă: “Mai înainte crucea însemna dispreţul, dar acum este venerabilă, mai înainte era simbol al condamnării, astăzi este speranţă de mântuire. A devenit într-adevăr izvor de bunuri infinite; ne-a eliberat de greşeală, a împrăştiat întunericul nostru, ne-a împăcat cu Dumnezeu, din duşmani ai lui Dumnezeu ne-a făcut membrii casei sale, din străini ne-a făcut apropiaţii săi: această cruce este distrugerea duşmăniei, izvorul păcii, cufărul comorii noastre” (De cruce et latrone I,1,4). Pentru a retrăi în mod mai angajant Pătimirea Răscumpărătorului, tradiţia creştină a dat viaţă multor manifestări de pietate populare, printre care cunoscutele procesiuni din Vinerea Sfântă cu riturile pline de expresivitate care se repetă an de an. Dar există un exerciţiu plin de evlavie, acela al “Căii Crucii”, care ne oferă de-a lungul întregului an posibilitatea de a fixa mereu tot mai profund în sufletul nostru misterul Crucii, de a merge cu Cristos pe această cale şi de a ne asemăna astfel interior cu el. Putem spune că bine cunoscuta Cale a Crucii ne educă, pentru a folosi o expresie a sfântului Leon cel Mare, să-l “privim cu ochii inimii pe Cristos răstignit, în aşa fel încât să recunoaştem în trupul său propriul nostru trup” (Disc. 15 despre pătimirea Domnului). Şi tocmai în aceasta constă adevărata înţelepciune a creştinului, pe care vrem să o deprindem urmând Calea Crucii chiar în Vinerea Sfântă la Colosseum.

Sâmbăta Sfântă este ziua în care liturgia tace, ziua marii tăceri, şi creştinii sunt invitaţi să păstreze o atitudine de reculegere interioară, adesea dificil de realizat în acest timp în care trăim, pentru a se pregăti mai bine la Vigilia pascală. În multe comunităţi sunt organizate momente de reculegere spirituală şi întâlniri de rugăciune mariană, parcă tocmai pentru a se uni cu Maica Răscumpărătorului care aşteaptă cu încredere nerăbdătoare învierea Fiului răstignit. În sfârşit în Vigilia pascală vălul de tristeţe, care acoperă Biserica datorită morţii şi îngropării Domnului, va fi sfâşiat de strigătul biruinţei: Cristos a înviat şi a înfrânt pentru totdeauna moartea! Vom putea atunci să înţelegem cu adevărat misterul Crucii, “cum Dumnezeu creează minuni chiar şi din imposibil – scrie un autor antic – pentru ca să se ştie că el singur poate face ceea ce vrea. Din moartea sa viaţa noastră, din rănile sale vindecarea noastră, din căderea sa învierea noastră, din coborârea sa ridicarea noastră” (Anonimo Quartodecimano). Însufleţiţi de o credinţă mai puternică, în mijlocul Vigiliei pascale îi vom primi pe cei nou-botezaţi şi vom reînnoi făgăduinţele Botezului nostru. Vom experimenta astfel că Biserica este mereu vie, reîntinereşte mereu, este mereu frumoasă şi sfântă, pentru că se sprijină pe Cristos care, înviat, nu mai moare.

Dragi fraţi şi surori, Misterul pascal, pe care Triduumul Sfânt ne va face să-l retrăim, nu este doar o amintire a unei realităţi trecute, ci este realitate actuală: Cristos şi astăzi învinge prin iubirea sa păcatul şi moartea. Răul, sub toate chipurile sale, nu are ultimul cuvânt. Biruinţa finală este a lui Cristos, a adevărului şi a iubirii! Dacă suntem dispuşi să suferim şi să murim cu el, aşa cum ne va aminti sfântul Paul în Vigilia pascală, viaţa sa va deveni viaţa noastră (cfr Rom 6,9). Pe această siguranţă sălăşluieşte şi se construieşte existenţa noastră creştină. Invocând mijlocirea Preasfintei Maria, care l-a urmat pe Isus pe calea Pătimirii şi a Crucii şi l-a îmbrăţişat după coborârea sa, vă doresc vouă tuturor să participaţi cu pietate la Triduumul Pascal pentru a gusta bucuria Paştelui împreună cu toţi cei dragi vouă.