Despre Triduumul pascal
miercuri, 31 martie 2010

Iubiţi fraţi şi surori,

Trăim zilele sfinte care ne invită să medităm evenimentele centrale ale Răscumpărării noastre, nucleul esenţial al credinţei noastre. Mâine începe Triduum-ul pascal, culmea întregului an liturgic, în care suntem chemaţi la tăcere şi la rugăciune pentru a contempla misterul Pătimirii, Morţii şi Învierii Domnului.

În omilii, Sfinţii Părinţi au făcut adesea referinţă la aceste zile care, aşa cum afirmă sfântul Atanasiu într-una din Scrisorile Pascale, ne introduc “în acel timp care ne face cunoscut un nou început, ziua sfântului Paşte, în care Domnul s-a jertfit” (Scrisoare 5,1-2: PG 26, 1379).

Vă îndemn de aceea să trăiţi intens aceste zile pentru ca să orienteze cu hotărâre viaţa fiecăruia spre adeziunea generoasă şi convinsă la Cristos, mort şi înviat pentru noi.

Sfânta Liturghie a Crismei, preludiu matutin al Joii Sfinte, îi va avea adunaţi mâine dimineaţă pe preoţi împreună cu episcopul propriu. În cursul unei celebrări euharistice semnificative, care are loc de obicei în catedralele diecezane, vor fi binecuvântate uleiul bolnavilor, al catecumenilor şi crisma. În afară de asta, episcopul şi preoţii vor reînnoi promisiunile sacerdotale rostite în ziua Hirotonirii. Acest gest asumă anul acesta o importanţă cu totul special, deoarece este situat în cadrul Anului Sfintei Preoţii, pe care l-am convocat pentru a comemora 150 de ani de la moartea Sfântului Paroh de Ars. Tuturor preoţilor aş vrea să repet auspiciul pe care-l formulam în încheierea scrisorii de convocare: “După exemplul sfântului Paroh de Ars, lăsaţi-vă cuceriţi de Cristos şi veţi fi şi voi, în lumea de astăzi, mesageri ai speranţei, ai reconcilierii şi ai păcii!”.

Mâine după amiază vom celebra momentul de instituire a Euharistiei. Apostolul Paul, scriind corintenilor, îi întărea pe creştini în adevărul misterului euharistic, comunicându-le ceea ce el însuşi învăţase: “Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: “Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea”. De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: “Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea” (1Cor 11,23-25). Aceste cuvinte manifestă cu claritate intenţia lui Cristos: sub speciile pâinii şi vinului, El se face prezent în mod real cu trupul său dăruit şi cu sângele său vărsat ca jertfă a Noului Legământ. În acelaşi timp, el îi rânduieşte pe apostoli şi pe succesorii lor slujitori ai acestui sacrament, pe care-l încredinţează Bisericii sale ca dovadă supremă a iubirii sale.

În afară de asta, cu rit sugestiv vom aminti gestul lui Isus care spală picioarele apostolilor (cf. In 13,1-25). Acest act devine pentru evanghelist reprezentarea întregii vieţi a lui Isus şi revelează iubirea lui până la sfârşit, o iubire infinită, capabilă să-l abiliteze pe om la comuniunea cu Dumnezeu şi să-l facă liber. La sfârşitul liturgiei din Joia Sfântă, Biserică repune preasfântul sacrament într-un loc pregătit anume, care vrea să reprezinte singurătatea lui Isus din Ghetsemani şi neliniştea mortală a lui Isus. În faţa Euharistiei, credincioşii îl contemplă pe Isus în ora singurătăţii sale şi se roagă pentru ca să înceteze toate singurătăţile din lume. Acest drum liturgic este, de asemenea, invitaţie de a căuta întâlnirea intimă cu Domnul în rugăciune, de a-l recunoaşte pe Isus printre cei care sunt singuri, de a veghea împreună cu el şi de a şti să-l proclamăm ca lumina a propriei vieţi.

În Vinerea Sfântă vom face comemorarea pătimirii şi morţii Domnului. Isus a voit să ofere viaţa sa ca jertfă pentru iertarea păcatelor omenirii, alegând în acest scop moartea cea mai crudă şi umilitoare: răstignirea. Există o legătură indisolubilă între ultima cină şi moartea lui Isus. La prima Isus dăruieşte trupul său şi sângele său, adică existenţa sa pământească, pe sine însuşi, anticipând moartea sa şi transformând-o într-un act de iubire. Astfel moartea care, prin natura sa, este sfârşitul, distrugerea oricărei relaţii, este făcută de el act de comunicare a lui însuşi, instrument de mântuire şi proclamare a victoriei iubirii. În felul acesta, Isus devine cheia pentru a înţelege ultima cină care este anticipare a transformării morţii violente în jertfă voluntară, în act de iubire care răscumpără şi mântuieşte lumea.

Sâmbăta Sfântă este caracterizată de o mare tăcere. Bisericile sunt despuiate şi nu sunt prevăzute liturgii deosebite. În acest timp de aşteptare şi de speranţă, credincioşii sunt invitaţi la rugăciune, la reflecţie, la convertire, şi prin sacramentul reconcilierii, pentru a putea participa, intim reînnoiţi, la celebrarea Paştelui.

În noaptea de Sâmbăta Sfântă, în timpul solemnei privegheri pascale, “mama tuturor privegherilor”, această tăcere va fi întreruptă de cântarea Aleluia, care vesteşte învierea lui Cristos şi proclamă victoria luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii. Biserica se va bucura la întâlnirea cu Domnul ei, intrând în ziua Paştelui pe care Domnul o inaugurează înviind din morţi.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne dispunem ca să trăim intens acest sfânt Triduum de acum iminent, pentru a fi tot mai profund introduşi în misterul lui Cristos, mort şi înviat pentru noi. Să ne însoţească în acest itinerar spiritual Preasfânta Fecioară. Ea care l-a urmat pe Isus în pătimirea lui şi a fost prezentă sub cruce, să ne introducă în misterul pascal, pentru ca să putem experimenta bucuria şi pacea Celui Înviat.

Cu aceste sentimente, vă adresez şi eu încă de acum cele mai cordiale urări de Paşte fericit vouă tuturor, extinzându-le la comunităţile voastre şi la toţi cei dragi ai voştri.