Audienţa generală de miercuri
Publicat la 20.08.2009 în categoria Audienţe generale. 521 afişări.
Sfântul Ioan Eudes şi formarea clerului
miercuri 19 august 2009
Iubiţi fraţi şi surori!
Astăzi este comemorarea liturgică a sfântului Ioan Eudes, apostol neobosit al devoţiunii faţă de sfintele inimi, a lui Isus şi a Mariei, care a trăit în Franţa în secolul al XVII-lea, un secol marcat de fenomene religioase opuse, dar şi de grave probleme politice. Este timpul războiului de 30 de ani, care a devastat nu numai o mare parte din Europa Centrală, ci a devastat şi sufletele. În timp ce se răspândea dispreţul faţă de credinţa creştină din partea unor curente de gândire dominant în acea vreme, Duhul Sfânt provoca o reînnoire spirituală plină de fervoare, cu personalităţi de mare importanţă ca De Bérulle, sfântul Vincenţiu de Paoli, sfântul Alois M. Grignon de Montfort şi sfântul Ioan Eudes. Această mare “şcoală franceză” de sfinţenie a avut printre roadele sale şi pe sfântul Ioan Maria Vianney. Printr-un plan misterios al Providenţei, veneratul meu predecesor Pius al XI-lea i-a proclamat sfinţi împreună, la 31 mai 1925, pe Ioan Eudes şi pe parohul de Ars, oferind Bisericii şi întregii lumi două exemple extraordinare de sfinţenie sacerdotală.
În contextul Anului Sfintei Preoţii, îmi place să mă opresc ca să subliniez zelul apostolic al sfântului Ioan Eudes, îndreptat în mod deosebit spre formarea clerului diecezan. Sfinţii sunt adevărata interpretare a Sfintei Scripturi. Sfinţii au verificat, în experienţa vieţii, adevărul Evangheliei; astfel ne introduc în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei. Conciliul din Trento, în anul 1563, dăduse norme pentru înfiinţarea seminariilor diecezane şi pentru formarea preoţilor, deoarece Conciliul era foarte conştient că toată criza reformei era condiţionată şi de o insuficientă formare a preoţilor, care nu erau pregătiţi pentru preoţie în mod corect, intelectual şi spiritual, în inimă şi în suflet. Asta în anul 1563; dar de vreme ce aplicarea şi realizarea normelor întârziau fie în Germania, fie în Franţa, sfântul Ioan Eudes a văzut consecinţele acestei lipse. Mişcat de conştiinţa clară a necesităţii grave de ajutor spiritual, în care se aflau sufletele tocmai şi din cauza necorespunderii unei mari părţi din cler, sfântul, care era un paroh, a instituit o congregaţie dedicată în mod specific formării preoţilor. În oraşul universitar Caen a întemeiat primul său seminar, experienţă deosebit de apreciată, care foarte repede s-a răspândit în alte dieceze. Drumul de sfinţenie, parcurs de el şi propus discipolilor săi, avea ca fundament o încredere solidă în iubirea pe care Dumnezeu a revelat-o omenirii în inima sacerdotală a lui Cristos şi în inima maternă a Mariei. În acel timp de cruzime, de pierdere a interiorităţii, el s-a adresat inimii, pentru a spune inimii un cuvânt din Psalmi foarte bine interpretat de sfântul Augustin. Voia să cheme persoanele, pe bărbaţi şi mai ales pe viitorii preoţi la inimă, arătând inima sacerdotală a lui Cristos şi inima maternă a Mariei. Fiecare preot trebuie să fie martor şi apostol al acestei iubiri a inimii lui Cristos şi a Mariei. Şi aici ajungem la timpul nostru.
Şi astăzi se simte necesitatea ca preoţii să dea mărturie despre infinita milostivire a lui Dumnezeu cu o viaţă în întregime “cucerită” de Cristos şi să înveţe asta încă din anii pregătirii lor în seminarii. Papa Ioan Paul al II-lea, după Sinodul din anul 1990, a promulgat Exortaţia apostolică Pastores dabo vobis în care reia şi actualizează normele Conciliului din Trento şi subliniază mai ales continuitatea necesară între momentul iniţial şi cel permanent al formării; acest lucru pentru el, pentru noi este un adevărat punct de plecare pentru o autentică reformă a vieţii şi a apostolatului preoţilor, şi este şi punctul crucial pentru ca “noua evanghelizare” să nu fie pur şi simplu numai nu slogan atrăgător, ci să se traducă în realitate. Fundamentele puse în formarea seminarială constituie acel “humus spirituale” de neînlocuit în care “îl învăţăm pe Cristos”, lăsându-ne progresiv configuraţi lui, unicul Mare Preot şi Bun Păstor. De aceea, timpul Seminarului trebuie trăit ca actualizare a momentului în care Domnul Isus, după ce i-a chemat pe apostoli şi înainte de a-i trimite ca să predice, le cere să rămână cu el (cf. Mc 3,14). Atunci când sfântul Marcu relatează chemarea celor doisprezece apostoli, ne spune că Isus avea un scop dublu: primul era ca să rămână cu el, al doilea ca să fie trimişi să predice. Dar mergând mereu cu el, realmente îl vestesc pe Cristos şi duc lumii realitatea Evangheliei.
În timpul acestui An al Sfintei Preoţii vă invit să vă rugaţi, iubiţi fraţi şi surori, pentru preoţi şi pentru cei care se pregătesc să primească darul extraordinar al Preoţiei ministeriale. Tuturor le adresez, şi aşa închei, îndemnul sfântului Ioan Eudes, care le spune astfel preoţilor: “Dăruiţi-vă lui Isus, pentru a intra în imensitatea inimii sale mari, care conţine inima sfintei sale Mame şi a tuturor sfinţilor, şi pentru a vă pierde în acest abis de iubire, de caritate, de milostivire, de umilinţă, de curăţie, de răbdare, de supunere şi de sfinţenie” (Coeur admirable, III, 2).
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.08.2009
Publicarea pe acest sit: