Semnificaţia Paştelui
miercuri, 11 aprilie 2007

Dragi fraţi şi surori,

Ne regăsim astăzi, după celebrările solemne ale Paştelui, pentru obişnuita întâlnire de miercurea, şi dorinţa mea este, înainte de toate, de a reînnoi faţă de fiecare dintre voi cele mai calde urări. Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră atât de numeroasă şi îi mulţumesc Domnului pentru frumosul soare pe care ni-l dă astăzi. În Vigilia pascală a răsunat această veste: “Domnul a înviat cu adevărat, aleluia!”. Acum este el însuşi cel care ne vorbeşte: “Nu voi muri – proclamă – voi rămâne viu”. Păcătoşilor le spune: “Primiţi iertarea păcatelor. Eu sunt, de fapt, iertarea voastră”. Şi tuturor le repetă: “Eu sunt Paştele mântuirii, Mielul jertfit pentru voi, eu sunt răscumpărarea voastră, eu sunt viaţa voastră, eu sunt învierea voastră, eu sunt lumina voastră, eu sunt mântuirea voastră, eu sunt regele vostru. Eu vi-l voi arăta pe Tatăl”. Astfel se exprimă un scriitor din secolul al II-lea, Meliton de Sardes, interpretând cu realism cuvintele şi gândul Celui Înviat (Despre Paşti 102-103).

În aceste zile, liturgia aminteşte diferite întâlniri pe care Isus le-a avut după învierea sa: cu Maria Magdalena şi celelalte femei venite la mormânt dis-de-dimineaţă, după ziua sabatului; cu Apostolii reuniţi neîncrezători în Cenacol; cu Toma şi ceilalţi ucenici. Aceste diferite apariţii ale sale reprezintă şi pentru noi o invitaţie de a aprofunda mesajul fundamental al Paştelui; ne stimulează să parcurgem din nou itinerarul spiritual al celor care l-au întâlnit pe Cristos şi l-au recunoscut în acele prime zile după evenimentele pascale. Evanghelistul Ioan povesteşte că Petru şi el însuşi, auzind vestea dată de Maria Magdalena, au alergat, aproape întrecându-se, spre mormânt (cfr In 20,3ss). Părinţii Bisericii au văzut în această grabă a lor spre mormântul gol un îndemn la acea competiţie care singura este legitimă între credincioşi: întrecerea în căutarea lui Cristos. Şi ce să mai spunem despre Maria Magdalena? Plângând rămâne lângă mormântul gol având o singură dorinţă: să ştie unde l-au dus pe Învăţătorul ei. Îl regăseşte şi îl recunoaşte când este strigată de el pe nume (cfr In 20,11-18). Şi noi, dacă îl căutăm pe Domnul cu un suflet simplu şi sincer, îl vom întâlni, ba mai mult, va fi el însuşi cel care ne va veni în întâmpinare; se va face cunoscut, ne va chema pe nume, adică ne va face să intrăm în intimitatea iubirii sale.

Chiar astăzi, în miercurea din Octava Paştelui, liturgia ne invită să medităm asupra unei alte întâlniri deosebite a celui Înviat, aceea cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus (cfr Lc 24,13-35). Pe când se întorceau acasă dezamăgiţi de moartea Învăţătorului, Domnul li se alătură pe drum fără ca ei să-l recunoască. Cuvintele sale, comentând Scripturile despre el, făcură să ardă inimile celor doi care, ajunşi la destinaţie, i-au cerut să rămână cu ei. Când, la sfârşit, el “a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o” (v. 30), ochii lor s-au deschis. Dar chiar în aceeaşi clipă Isus s-a făcut nevăzut. L-au recunoscut aşadar când el a dispărut. Comentând acest episod evanghelic, sfântul Augustin observă: “Isus frânge pâinea, îl recunosc. Atunci noi să nu mai spunem că nu-l recunoaştem pe Cristos! Dacă credem, îl cunoaştem! Mai mult, dacă credem, îl avem! Îl aveau pe Cristos la masa lor, noi îl avem în sufletul nostru!”. Şi încheie: “A-l avea pe Cristos în inimă este mult mai mult decât a-l avea în propria casă: de fapt inima noastră ne este mai intimă decât casa noastră” (Discurs 232,VII,7). Să căutăm cu adevărat să-l purtăm pe Cristos în inimă.

În prologul Faptelor Apostolilor, sfântul Luca spune că Domnul înviat “s-a prezentat (apostolilor) viu, după pătimirea sa, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile” (1-3). Trebuie să înţelegem bine: când autorul sacru spune că “s-a prezentat viu” nu vrea să spună că Isus s-a reîntors la viaţa de dinainte, ca şi Lazăr. Paştele pe care noi îl celebrăm, observă sfântul Bernard, înseamnă “trecere” şi nu “reîntoarcere”, întrucât Isus nu s-a întors la starea precedentă, ci “a traversat o frontieră spre o condiţie mai glorioasă”, nouă şi definitivă. De aceea, adaugă el, “acum, Cristos a trecut într-adevăr la o viaţă nouă” (cfr. Discurs despre Paşti).

Mariei Magdalena Domnul îi spusese: “Nu mă atinge pentru că nu m-am suit încă la Tatăl” (In 20,17). O expresie care ne surprinde, mai ales dacă o confruntăm cu ceea ce se întâmplă cu neîncrezătorul Toma. Acolo, în Cenacol, însuşi Cel Înviat a fost cel care a arătat mâinile şi coasta Apostolului pentru ca el să le atingă şi din aceasta să dobândească certitudinea că era chiar el (cfr In 20,27). În realitate, cele două episoade nu sunt în contrast; dimpotrivă, unul ajută la înţelegerea celuilalt. Maria Magdalena ar vrea să-l aibă pe Învăţătorul său ca mai înainte, considerând crucea drept o amintire dramatică ce trebuie uitată. De acum însă nu mai este posibil un raport cu Cel Înviat care să fie pur şi simplu uman. Pentru a-l întâlni nu trebuie să ne întoarcem înapoi, ci să ne punem într-un mod nou în relaţie cu el: trebuie să mergem înainte! Subliniază acest adevăr sfântul Bernard: Isus “ne invită pe toţi la această viaţă nouă, la această trecere… Noi nu-l vom vedea pe Isus îndreptându-ne înapoi” (Discurs despre Paşti). Este ceea ce i s-a întâmplat lui Toma. Isus îi arată rănile nu pentru a uita crucea, ci pentru a o face de neuitat şi pe viitor. Tocmai spre viitor, de fapt, este îndreptată de acum privirea. Datoria ucenicului este de a mărturisi moartea şi învierea Învăţătorului său şi viaţa sa nouă. Din acest motiv Isus îl invită pe prietenul său lipsit de credinţă să-l “atingă”: vrea să-l facă martor direct al învierii sale.

Dragi fraţi şi surori, şi noi, ca şi Maria Magdalena, Toma şi ceilalţi apostoli, suntem chemaţi să fim martori ai morţii şi învierii lui Cristos. Nu putem păstra pentru noi această mare veste: “L-am văzut pe Domnul!” (In 20,25). Să ne ajute Fecioara Maria să gustăm pe deplin bucuria pascală, pentru ca, susţinuţi de tăria Duhului Sfânt, să devenim capabili să o răspândim la rândul nostru oriunde trăim şi muncim. Încă o dată vă doresc Paşti Fericit tuturor!