Sfântul Vasile
miercuri, 1 august 2007

Dragi fraţi şi surori,

După aceste trei săptămâni de pauză reluăm obişnuitele noastre întâlniri de miercurea. În cea de astăzi aş vrea să reiau ultima cateheză făcută împreună, aceea în care vorbeam despre viaţa şi scrierile sfântului Vasile, Episcop în Turcia de astăzi, în Asia Mică a secolului al IV-lea. Existenţa acestui mare sfânt şi operele sale sunt bogate în teme de reflecţie şi de învăţătură valide şi astăzi, pentru noi.

Înainte de toate referinţa la misterul lui Dumnezeu, care rămâne referinţa cea mai semnificativă şi vitală pentru om. Tatăl este “principiul a toate şi cauza fiinţei a ceea ce există, rădăcina celor vii” (Hom. 15,2 de fide: PG 31,465c), şi mai ales este “Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” (Anaphora sancti Basilii). Urcând spre Dumnezeu prin intermediul creaturilor, noi “devenim conştienţi de bunătatea şi de înţelepciunea sa” (Vasile, Contra Eunomium 1,14: PG 29,544b). Fiul este “imaginea bunătăţii Tatălui şi pecete de o formă egală cu a lui” (cfr Anaphora sancti Basilii). Prin ascultarea şi pătimirea sa Cuvântul întrupat a înfăptuit misiunea de Mântuitor al omului (cfr Basilio, In Psalmum 48,8: PG 29,452ab; cfr şi De Baptismo 1,2: SC 357,158).

În sfârşit, el vorbeşte mult despre Duhul Sfânt, căruia i-a dedicat o carte întreagă. Ne arată că Duhul animă Biserica, o umple cu darurile sale, o face sfântă. Lumina minunată a misterului divin se răsfrânge asupra omului, imaginea lui Dumnezeu, şi îi înalţă demnitatea. Demnitatea omului poate fi înţeleasă pe deplin privind la Cristos. Vasile exclamă: « [Omule], dă-ţi seama de măreţia ta luând aminte la preţul plătit pentru tine: priveşte preţul mântuirii tale, şi înţelege demnitatea ta!» (In Psalmum 48,8: PG 29,452b). În mod deosebit creştinul, trăind în conformitate cu Evanghelia, recunoaşte că oamenii sunt toţi fraţi între ei; că viaţa înseamnă o administrare a bunurilor primite de la Dumnezeu, pentru care fiecare este responsabil în faţa celorlalţi, şi cine este bogat trebuie să fie ca şi un «executor al ordinelor lui Dumnezeu binefăcătorul» (Hom. 6 de avaritia: PG 32,1181-1196). Toţi trebuie să ne ajutăm, şi să cooperăm asemenea membrelor unui trup (Ep. 203,3).

Şi el, în omiliile sale, a folosit cuvinte îndrăzneţe, deosebit de sugestive în această privinţă. Cine, conform poruncii lui Dumnezeu, vrea să-l iubească aproapele ca pe sine însuşi, «nu trebuie să posede nimic în plus faţă de ceea ce posedă aproapele său» (Hom. in divites: PG 31,281b).

În timp de foamete şi de calamitate, prin cuvinte înflăcărate sfântul Episcop îi îndemna pe credincioşi «să nu arate mai multă cruzime decât animalele sălbatice…, însuşindu-şi ceea ce este comun, şi posedând singuri ceea ce este al tuturor» (Hom. tempore famis: PG 31,325a). Gândirea profundă a lui Vasile se vede bine în această frază sugestivă: «Toţi cei nevoiaşi privesc la mâinile noastre, aşa cum noi înşine privim la mâinile lui Dumnezeu, atunci când suntem în nevoi». Pe deplin meritat este aşadar elogiul făcut de Grigore de Nazianz, care după moartea lui Vasile a spus: «Vasile ne-a convins că noi, fiind oameni, nu trebuie să-i dispreţuim pe oameni, nici să-l insultăm pe Cristos, capul tuturor, prin lipsa noastră de umanitate faţă de oameni; mai ales, în greutăţile celorlalţi, trebuie avem milă noi înşine, şi să-i împrumutăm lui Dumnezeu milostivirea noastră, pentru că avem nevoie de milostivire» (Grigore din Nazianz, Oratio 43,63: PG 36,580b). Cuvinte foarte actuale. Vedem cum Vasile este într-adevăr unul din Părinţii Doctrinei sociale a Bisericii.

Totodată Vasile ne aminteşte că pentru a păstra vie în noi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni este necesară Euharistia, hrana potrivită pentru cei botezaţi, capabilă să alimenteze noile puteri provenite din Botez (cfr De Baptismo 1,3: SC 357,192). Este prilej de imensă bucurie să poţi participa la Euharistie (Moralia 21,3: PG 31,741a), instituită «pentru a păstra neîncetat amintirea Celui care a murit şi a înviat pentru noi» (Moralia 80,22: PG 31,869b). Euharistia, dar măreţ al lui Dumnezeu, asigură în fiecare dintre noi amintirea sigiliului baptismal, şi permite trăirea deplină şi fidelă a harului Botezului. De aceea sfântul Episcop recomandă împărtăşirea frecventă, chiar zilnică: «A te împărtăşi chiar şi în fiecare zi primind sfântul trup şi sânge al lui Cristos este un lucru bun şi folositor; întrucât el însuşi ne spune în mod clar: “Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică” (In 6,54). Cine aşadar se va îndoi că a te împărtăşi continuu din viaţă nu înseamnă a trăi în mod deplin?» (Ep. 93: PG 32,484b). Euharistia, într-un cuvânt, ne este necesară pentru a primi în noi adevărata viaţă, viaţa veşnică (cfr Moralia 21,1: PG 31,737c).

În sfârşit, Vasile s-a interesat în mod firesc şi de acea parte deosebită a poporului lui Dumnezeu care sunt tinerii, viitorul societăţii. Lor le-a adresat un Discurs despre felul în care să obţină profit din cultura păgână a timpului. Cu mult echilibru şi multă deschidere, el a recunoscut că în literatura clasică, greacă şi latină, se găsesc exemple de virtute. Aceste exemple de viaţă corectă pot să fie folositoare pentru tânărul creştin în căutarea adevărului, a modului corect de a trăi (cfr Ad Adolescentes 3). Cu toate acestea trebuie luat din textele autorilor clasici ceea ce este de folos şi conform cu adevărul: astfel, cu atitudine critică şi deschisă – este vorba de fapt de un adevărat “discernământ” – tinerii cresc în libertate. Prin renumita imagine a albinelor, care culeg din flori doar ceea ce le este de folos pentru a produce mierea, Vasile recomandă: «Aşa cum albinele ştiu să extragă din flori mierea, spre deosebire de celelalte animale care se limitează la a se bucura de parfum şi de culoarea florilor, la fel şi din aceste scrieri… se poate scoate câte un folos pentru spirit. Trebuie să folosim acele cărţi urmând în toate exemplul albinelor. Ele nu se aşează fără deosebire, pe toate florile, şi nici nu caută să ia cu ele tot de pe acelea pe care se aşează, ci iau doar ceea ce le este de folos pentru producerea mierii, lăsând deoparte restul» (Ad adolescentes 4). Vasile, mai ales, le recomandă tinerilor să crească în virtuţi, în felul corect de a trăi viaţa: «În timp ce alte bunuri… trec de la unul la altul ca în jocul cu zaruri, doar virtutea este un bun inalienabil, şi rămâne de-a lungul întregii vieţi şi după moarte» (Ad Adolescentes 5).

Dragi fraţi şi surori, cred că se poate spune că acest Părinte dintr-un timp atât de îndepărtat ne vorbeşte şi nouă şi ne spune lucruri importante. În primul rând, este vorba despre această participare atentă, critică şi creativă la cultura de astăzi. Apoi, responsabilitatea socială: trăim un timp aparte, într-o lume globalizată, când chiar şi popoarele îndepărtate din punct de vedere geografic sunt în mod real aproapele nostru.

Şi, în sfârşit, cunoaşterea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu Creatorul, Tatăl nostru al tuturor: doar deschişi faţă de acest Dumnezeu, Tatăl comun, putem construi o lume dreaptă şi frăţească.